CHIȘINĂU, 28 iul – Sputnik. Tarifele pentru o serie de servicii prestate de Agenția Servicii Publice (ASP) vor fi reduse, începând cu 1 august 2022, iar lista beneficiarilor de înlesniri la obținerea unor servicii publice va fi extinsă. O Hotărâre în acest sens a fost aprobată la ședința de miercuri a cabinetului de miniștri.
Potrivit deciziei Guvernului, pașapoartele eliberate cetățenilor Republicii Moldova, în termen de 20 de zile lucrătoare, se vor ieftini cu 200 de lei - de la 850 la 650 de lei.
Cei care solicită eliberarea pașaportului în 10 zile lucrătoare vor achita 1240 de lei, în loc de 1280, iar pentru eliberarea documentului în 5 zile, cetățenii vor plăti 1430 de lei, și nu 1490, cum era până în prezent.
Pentru ridicarea pașaportului în ziua adresării, va fi achitată suma de 2080 de lei, în loc de 2130 lei.
De asemenea, cu 20% vor fi reduse tarifele pentru serviciile de eliberare a extraselor din resursele informaţionale ale Agenţiei Servicii Publice, sub formă de document electronic, comandate prin intermediul unor aplicații web. În prezent, Agenția Servicii Publice eliberează 7 astfel de extrase. Începând cu luna ianuarie 2023 lista ar putea fi extinsă până la 27 de documente în format electronic.
„Proiectul aprobat propune și reducerea de circa 3 ori a tarifelor pentru serviciile de confecționare a actelor de identitate pentru refugiați, beneficiarii de protecție umanitară și apatrizi. Cei care vor solicita buletinul de identitate în termen de 20 de zile lucrătoare, vor achita 130 de lei, în loc de 350. Serviciile pentru eliberarea actului în 10 zile lucrătoare vor costa 260 lei - cu 440 lei mai ieftin decât până în prezent. De asemenea, s-a ieftinit cu 660 lei eliberarea documentului în 5 zile lucrătoare, tariful constituind 390 lei. Cei care solicită eliberarea actului de identitate în termen de o zi, vor achita 520 de lei, în loc de 1400, iar pentru eliberarea documentului în ziua adresării, cetățenii vor plăti 650 de lei, și nu 1750, cum era până în prezent”, precizează serviciul de presă al Guvernului.
Sursa oficială mai menționează că proiectul Hotărârii prevede furnizarea gratuită, în termen de 5 zile lucrătoare, a informației din resursele informaţionale de stat deţinute de Agenţia Servicii Publice, sub formă de document electronic, către reprezentanții mass-media.