CHIȘINĂU, 25 iul -Sputnik. Inflația începe să își facă simțite efectele în Marea Britanie, în contextul în care criza economică se adâncește. Ca și în România și în alte state, comportamentul cumpărătorilor oscilează între revenirea la economia de consum, prepandemică, și adaptarea la condițiile economiei de război.
”După luarea în considerare a creşterii preţurilor, vânzările cu amănuntul au scăzut uşor în iunie şi, deşi rămân peste nivelul lor de dinainte de pandemie, tendinţa mai largă este de scădere”, a spus Heather Bovill, statistician al ONS, preluată de știripesurse.ro.
În perioada aprilie-iunie, volumul vânzărilor a scăzut cu 1,2%. Excluzând carburanţii pentru automobile, volumul vânzărilor în iunie a crescut cu 0,4% faţă de luna mai, comparativ cu o scădere prognozată de 0,4%.
Volumul vânzărilor de carburanţi pentru automobile a scăzut cu 4,3%, consemnând cea mai mare scădere după octombrie anul trecut, când lipsa şoferilor de camion a declanşat un val de panică pentru cumpărarea de benzină şi motorină.
O scădere lunară din mai a fost estimată a fi mai severă decât se credea iniţial, arătând o scădere de 0,8% faţă de aprilie, comparativ cu un declin raportat iniţial de 0,5%.
Economia Marii Britanii simte presiunea inflaţiei, care este se apropie de două cifre, determinată în mare parte de creşterea vertiginoasă a preţurilor combustibililor.
Banca Angliei ar urma să majoreze ratele dobânzilor pentru a şasea oară din decembrie, pe 4 august, ceea ce ar putea contribui la frânarea creşterii economice.