BUCUREŞTI – 16 iul, Sputnik. „Joi [14 iulie], compania [spaţială] de stat Roslosmos Corporation (...) şi NASA au semnat un acord cu privire la zborurile echipajelor la bordul navelor rusească și americană”, a precizat Roscosmos pe canalul său de Telegram.
Acordul implică trimiterea unui cosmonaut rus într-o navă spațială americană în schimbul călătoriei unui astronaut american către Stația Spațială într-o capsulă rusească.
Comunicatul companiei menţionează că acordul va contribui la dezvoltarea cooperării la Stația Spațială Internațională și la implementarea eficientă a proiectelor de explorare spațială în scopuri pașnice.
Principalul obiectiv al acordului, potrivit textului, este de a garanta prezența la bordul SSI a cel puțin unui cosmonaut al Roscosmos și a unui astronaut NASA pentru a asigura activitatea segmentului rusesc şi a celui american și în cazul „unei situaţii de urgență legată de anularea sau de o întârziere semnificativă a lansării unei nave spațiale” a Rusiei sau a SUA.
Conform declarației, cosmonautul rus Anna Kikina și astronautul american Francisco Rubio vor fi primii care vor participa la programul de zbor încrucişat.
În toamnă, Kikina va zbura, în SUA, la bordul navei americane Crew Dragon, în timp ce Rubio va zbura la bordul navei rusești Soyuz MS-22, mai menţionează textul.