Corneliu Popovici critică vehement decizia de astăzi a Guvernului cu privire la reformarea instituțiilor universitare și cele de cercetare. Fostul șef al educației consideră că și modificările de decizii prezentate astăzi ar fi ridicole, făcând referire la comasarea Universității de Stat de Educație Fizică și Sport cu Academia de Poliție, fără a avea la bază anumite criterii.
"Aceasta nu este o reformă, ci o aventură. Va lăsa o amprentă negativă, nu mai avem o școală cu tradiție în domeniul agriculturii, pedagogiei, administrației publice locale. De astăzi nu mai avem știință", a declarat Popovici.
Fostul oficial susține că închiderea celor 18 instituții de cercetare va avea un impact negativ asupra dezvoltării Republici Moldova în viitorul apropiat, iar zeci de mii de tineri vor migra spre alte state pentru a face carte.
"Este o decizie anonimă. Nu este clar cine sunt cei care stau în spatele acestei reforme. Mai multe universități cu o istorie de peste 70 de ani vor fi lichidate, iar instituțiile de cercetare cu renume mondial nu vor mai activa. Este o zi neagră pentru Republica Moldova. De astăzi nu mai avem știință", a menționat Corneliu Popovici.