CHIȘINĂU, 14 iul - Sputnik. Averile acumulate prin acte de corupție vor putea fi confiscate prin aplicarea mecanismului de confiscare extinsă.
Inițiativa legislativă de modificare a Codului penal aparține Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, și a fost votată în lectură finală în cadrul ședinței Parlamentului din 14 iulie.
Potrivit modificărilor legislative, va fi posibilă confiscarea bunurilor, care au fost transferate de condamnat către terți pentru a evita confiscarea, precum și confiscarea bunurilor în absența acuzatului, în cazul decesului sau în cazul în care acesta nu se prezintă în instanța de judecată.
Confiscarea extinsă se va dispune în cazurile în care valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată depăşeşte suma de 20 de salarii medii pe economie față de veniturile dobândite licit de aceasta, iar persoana condamnată nu poate prezenta dovezi că bunurile respective sunt dobândite pe alte căi decât cele ilegale.