BUCUREȘTI, 4 iul - Sputnik. Fondul ar trebui să aibă o contribuție inițială de 20 de miliarde de euro, bani proveniți din bugetele țărilor UE, dar și din bugetul comun european. Acest fond ar trebui să funcționeze precum fondul utilizat de UE în cazul pandemiei de Covid-19.
Fondul ar putea contribui la reconstrucția podurilor sau la renovarea serviciilor de apă potabilă sau de apă uzată, în special pentru orașele a căror populație s-a extins din cauza migrației din alte părți ale Ucrainei. De asemenea, proiectele ar putea fi axate pe facilitarea exporturilor Ucrainei sau pe infrastructurile sale energetice și digitale.
Fondul este, de asemenea, conceput pentru a încuraja întreprinderile private care ar considera probabil că finanțarea investițiilor în Ucraina este prea riscantă.
Propunerea BEI urmează să fie prezentată luni, în prima zi a Conferinței internaționale de redresare a Ucrainei, care se desfășoară în Elveția și care are ca scop furnizarea de resurse pentru Ucraina și sprijinirea redresării postbelice. Comisia Europeană trebuie mai întâi să își dea avizul, iar apoi o majoritate a țărilor UE trebuie să aprobe planul. Într-o ultimă etapă, statele UE ar urma să decidă dacă vor contribui sau nu la fond.
Însă Marea Britanie anunță și ea propriul său proiect de ”investiții” în reconstrucția Ucrainei, spune șefa diplomației britanice, Liz Truss, conform Agerpres.
Deocamdată Marea Britanie anunță deblocarea unui miliard de lire sterline (1,1 miliarde de euro) pentru reconstrucția Ucrainei, sub formă de armament care să permită Kievului continuarea războiului. Ajutorul militar britanic acordat Kievului s-a ridicat până acum la 2,3 miliarde de lire sterline.