Deputatul PSRM Grigore Novac este convins că dosarul în care Igor Dodon este acuzat de corupere și trădare de patrie este o comandă politică și o modalitate de a reduce la tăcere pe fostul președinte al Republicii Moldova.
"Scurgerea de informație și probele din dosarul făcut de către cei care anchetează dosarul și transmiterea către mass-media denotă caracterul politic al acestei anchete. În ultima vreme el a fost vocal și deranja guvernarea. Este un șantaj și lipsă de bun simț", susține Novac.
Deputatul, de asemenea, s-a arătat surprins că încă din prima zi de când au fost anunțate percheziții la domiciliul fostului președinte, presa care susține guvernarea era prezentă la fața locului din primele ore alături de mai mulți provocatori.
"În cadrul Comisie Parlamentare pentru Drepturile Omului am depistat o statistică și anume că peste 500 de persoane au fost eliberate din arest preventiv. Asta înseamnă că Procuratura a fost subordonată politic, iar reforma în domeniul justiției a eșuat. Procurorii nu aveau probe suficiente ca acești oameni să fie reținuți", a declarat deputatul.