Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Starea de urgență va fi prelungită cu încă 45 de zile

Starea de urgență în Republica Moldova ar putea fi prelungită cu încă 45 de zile, începând cu 24 iunie 2022.
Sputnik
CHIȘINĂU, 21 iun - Sputnik. Propunerea a fost aprobată în urma examinării raportului privind necesitatea prelungirii stării de urgență în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), prezidată de premierul Natalia Gavrilița.
Potrivit respectivului raport, necesitatea de prelungire a stării de urgență este determinată de riscurile persistente în privința securității aprovizionării Republicii Moldova cu resurse energetice, impactului asupra domeniului transporturilor, asigurării energetice a țării, securității la frontieră și gestiunii fluxului de refugiați.
În aceste condiții, Comisia pentru Situații Excepționale va putea interveni prompt, în cazul necesității de a lua decizii suplimentare celor instituite de cadrul juridic existent, pentru asigurarea tuturor consumatorilor cu resurse energetice și menținerea securității energetice a statului.
Potrivit Dispoziției CSE, Ministerul Afacerilor Interne va pregăti și prezenta Guvernului spre examinare proiectul Hotărârii Guvernului cu privire la înaintarea, către Parlamentul Republicii Moldova, a propunerii privind prelungirea stării de urgență, precum și proiectul Hotărârii Parlamentului în acest sens.
Societate
Agricultorii bat alarma: transnaționalele acaparează pământurile țării