Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Imaturitatea politicilor occidentale se manifestă și în zona arctică

Consiliul Arctic vrea să excludă Rusia, țara cu cel mai mare control teritorial asupra zonei arctice, din deciziile cu privire la regiune.
Sputnik
BUCUREȘTI, 10 iun - Sputnik. Danemarca, Islanda, Canada, Norvegia, SUA, Finlanda și Suedia au decis să reia lucrările Consiliului Arctic fără participarea Rusiei, după ce activitatea organizației internaționale a fost suspendată din luna martie a acestui an.
Consiliul Arctic este o organizație interguvernamentală a statelor arctice, care cuprinde Danemarca (împreună cu Groenlanda și Insulele Feroe), Islanda, Canada, Norvegia, Rusia, Statele Unite ale Americii, Finlanda și Suedia. În 2021, când Consiliul și-a marcat cea de-a 25-a aniversare, președinția de doi ani a revenit din Islanda în Rusia.
Reacția Rusiei nu s-a lăsat așteptată. Deciziile pe care Consiliul Arctic le va lua fără participarea părții ruse vor fi ilegale și încalcă principiul consensului, a declarat ambasadorul Rusiei în Statele Unite, Anatoli Antonov.
„Declarăm că acest format unic de cooperare între state este încă în curs de politizare. Deciziile din partea Consiliului Arctic luate fără țările noastre vor fi ilegale și încalcă principiul consensului stipulat de documentele sale directoare”, a explicat el, potrivit Flux24.
„Un astfel de pas nu poate decât să dea motive de îngrijorare atât pentru Rusia, în calitate de actual președinte, cât și pentru întreaga comunitate internațională interesată în continuarea dezvoltării durabile a regiunii”, a mai declarat ambasadorul rus.