CHIȘINĂU, 8 iun - Sputnik. Parlamentul va ratifica Memorandumul cu Programul Alimentar Mondial pentru a facilita acordarea asistenței umanitare refugiaților din Ucraina și familiilor gazdă din Republica Moldova. Comisia politică externă și integrare europeană, Comisia economie, buget și finanțe și Comisia protecție socială, sănătate și familie vor propune plenului Parlamentului aprobarea proiectului de ratificare a Memorandumului de înțelegere cu Programul Alimentar Mondial.
Documentul stabilește principalele angajamente ale activității PAM: importul și livrarea de produse alimentare, furnizarea directă de mijloace bănești atât refugiaților din Ucraina, cât și familiilor gazdă din Republica Moldova, coordonarea aspectelor logistice ce țin de depozitarea și transportarea ajutoarelor umanitare spre primării, centre de plasament și adăposturi de urgență. Operațiunile PAM se vor desfășura în premieră în regiunea est europeană.
Programul Alimentar Mondial reprezintă ramura de asistență alimentară a ONU, fiind cea mai mare organizație umanitară din lume, care are drept obiectiv consolidarea securității alimentare și combaterea foametei. Până în prezent, peste 80 de țări ale lumii au beneficiat de asistența PAM.
Memorandumul de înțelegere între Guvernul Republicii Moldova și Programul Alimentar Mondial privind prezența și activitățile PAM în Republica Moldova a fost semnat la Chișinău, pe data de 27 aprilie.