CHIȘINĂU, 20 mai - Sputnik. O cauză penală pe faptul comiterii infracțiunii cu referire la sustragerea patrimoniului militar a fost inițiată de Inspectoratul de Poliție Buiucani.
Precizarea a fost făcută de Ministerul Apărării după ce în spațiul public a apărut o informație precum că la Ministerul Apărării al Republicii Moldova ar fi fost depistat un „furt de amploare”.
Într-un comunicat de presă al Ministerului Apărării este menționat că a fost efectuată o cercetare administrativă de către reprezentanții Comenduirii militare a Armatei Naționale.
În urma cercetării neajunsurile au fost depistate în timpul procesului de primire-predare a funcției de comandant de unitate.
Despre acest caz a fost sesizată Procuratura municipiul Chișiău, oficiul Buiucani. Ministerul Apărării colaborează cu organele de anchetă și va oferi sprijinul necesar pentru elucidarea circumstanțelor cazului respectiv.
Ministerul Apărării condamnă orice formă de acțiune ilegală în cadrul instituției.