Economie
Urmăriți portalul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu tendințele, fenomenele și fluctuațiile din economia Republicii Moldova

Premierul României, anunț: când se vor extrage primele gaze din Marea Neagră

Nicolae Ciucă a precizat că primele gaze din Marea Neagră ar urma să fie extrase la jumătatea anului în curs. El a explicat că exploatarea ar urma să asigure aproape un miliard de metri cubi pe an.
Sputnik
BUCUREȘTI, 29 apr – Sputnik. Premierul României, Nicolae Ciucă, spune că primele gaze din Marea Neagră vor fi extrase de către compania Black Sea Oil and Gas la jumătatea lui 2022 și că atunci România va avea un miliard de metri cubi în plus pe an asigurați prin această investiție.
„În perimetrul de la Caragele există speranţe şi s-a discutat ca primele gaze să fie extrase în anul 2024 iar în perimetrul Neptun Deep, mai devreme de finele lui 2026-2027 nu putem să sperăm că vom avea gaz din Marea Neagră”, a declarat Ciucă, potrivit economica.net.
Șeful Executivului român a precizat că, deși în prezent există suficient gaz pentru consumul populaţiei şi industrie, mai este nevoie de o cantitate suplimentară de circa 20% din consumul anual, din care 10% ar urma să fie asigurată prin exploatarea realizată de Black Sea Oil and Gas.

Astăzi, 29 aprilie 2022, vor avea loc discuții cu premierul bulgar pe tema finalizării interconectorului dintre Grecia și Bulgaria, pentru a putea beneficia astfel şi de gazul lichefiat care poate fi adus în Marea Mediterană şi descărcat în terminalele din Grecia sau Turcia, a adăugat Ciucă.

Referitor la energia electrică, premierul României a spus că se au în vedere programele Uniunii Europene pentru energie regenerabilă, alături de demersuri pentru punerea în funcţiune a centralei de la Iernut, a reactoarelor III şi IV de la Cernavodă şi a reactoarelor nucleare de dimensiuni mici.