Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Pogorârea la Iad a Mântuitorului: Semnificația Sâmbetei Mari

Sâmbăta Mare este ziua dinaintea Paştelui şi ultima zi a Săptămânii Patimilor, în care creştinii ortodocşi prăznuiesc îngroparea trupească a Mântuitorului
Sputnik
CHIȘINĂU, 23 apr — Sputnik. În această sfântă zi este prăznuită îngroparea dumnezeiască a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea în iad, prin care neamul nostru, fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viață veșnică.
Iosif cel din Arimateea, coborând de pe cruce Sfântul trup al Domnului, l-a îngropat în mormânt nou, punând o piatră mare la intrarea lui: "Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând prea curat trupul Tău, cu giulgiu curat înfășurându-l si cu miresme, în mormânt nou îngropându-l, l-a pus". (Tropar) Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt, iar cu sufletul lui curat și dumnezeiesc Se pogoară în iad. Sufletul a fost despărțit prin moarte de trup și l-a dat în mâinile Tatălui. Și-a dat și propriul Său sânge, preț de răscumpărare pentru noi. Trupul Domnului a suferit și despărțirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciunea în înțelesul unei putreziri a trupului.
Biserica mărturisește că Hristos prin pogorârea Sa la Iad a sfărâmat porțile iadului, ca această închisoare să rămână neputincioasă. Nu spune ca le-a deschis, pentru că acest lucru lasă să se înțeleagă că ele pot fi închise din nou. Însă, zdrobirea ne descoperă ca nimeni nu mai poate reface acel lucru nimicit de Hristos, scrie crestinortodox.ro.
După-amiază este săvârșită Liturghia Sfântului Vasile unită cu vecernia.
"Să tacă tot trupul omenesc și să stea cu frică și cu cutremur și nimic pământesc întru sine să nu gândească, că Împăratul împăraților și Domnul domnilor merge să se junghie și să se dea spre mâncare credincioșilor. Și merg înaintea lui cetele îngerești cu toată căpetenia și puterea, heruvimii cei cu ochi mulți și serafimii cei cu câte șase aripi, fetele acoperindu-și și cântând cântare: Aliluia, Aliluia, Aliluia". (Heruvic)
Societate
Când și la ce oră va fi adus Focul Haric la Chișinău