Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Denia din Miercurea Mare - pilda femeii păcătoase și trădarea lui Iuda

În Sfânta şi Marea Miercuri, Sfinții Părinți ai Bisericii au rânduit pomenirea femeii cele păcătoase, dar și a lui Iuda Iscarioteanul, care l-a vândut pe Hristos, pentru a ne reaminti puterea pocăinţei, dar şi despre căderea în păcat.
Sputnik
CHIȘINĂU, 20 apr - Sputnik. Biserica ne aminteşte în Miercurea Mare pilda femeii păcătoase care şi-a câştigat mântuirea prin smerenie. În timp ce Iisus se afla în casa lui Simon Leprosul, femeia păcătoasă a venit cu mir de mare preţ şi l-a turnat pe capul lui Hristos, apoi I-a spălat picioarele cu lacrimile şi părul ei.
Mirul preînchipuia smirnă şi aloe, cu care a fost uns trupul lui Hristos înainte de îngropare.
"Că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea" scrie în Evanghelia de la Sfânta Liturghie (Matei 26, 12).
Ucenicii s-au supărat, spunând că femeia păcătoasă risipeşte mirul care poate fi vândut, iar banii să fie împărțiți săracilor. Iisus Hristos însă le spune că ei vor rămâne cu săracii, vor purta grija lor chiar şi după moartea sa, iar gestul femeii înseamnă smerenie, revenire la Dumnezeu.
Cealaltă pildă amintește de trădarea lui Iuda. El pleacă din casa lui Simon Leprosul, se duce la arhierei şi pune la cale vânzarea Mântuitorului pentru 30 de arginţi.
Prototipul tuturor trădărilor este descris de Părintele Arsenie Boca, care spune că Iuda era "omul cu suflet meschin, îngust şi orbit care l-a vândut pe Dumnezeu".
El ne vorbeşte despre contradicţia care îl stăpânea pe Iuda, pentru că acesta credea în Dumnezeu, dar nu şi în Iisus. Structura lui era o dizarmonie — un haos, spune părintele, şi din acest motiv răul a avut putere mare asupra sa.
Arsenie Boca ne avertizează că Iuda va avea ucenicii lui până la sfârșitul lumii, vor vinde şi reclama mincinos stăpânirilor, vor trada și vor da la moarte părinți, copii, frați, soții, bărbați, preoți, sfinți.
Galerie foto
Paștele Catolic în lume