BUCUREȘTI, 15 apr - Sputnik. Românii au fost șocați să afle că primele roșii românești se vând cu 50 lei kilogramul, roșia fiind o legumă banală în România care ajungea pe mesele tuturor.
Chiar dacă este vorba de prima recoltă, prețul alimentelor de bază, al fructelor și al legumelor autohtone a înregistrat creșteri record, lucru recunoscut chiar și de ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.
Dar ministrul spune că nu poate fi vorba despre o „criză alimentară”, iar prețurile legumelor și al fructelor vor începe să scadă, după ce producătorii vor primi sprijinul financiar pentru producția lor.
Chesnoiu nu a negat că aceste scumpiri vin pe fondul altor creșteri: combustibilul și îngrășămintele chimice.
La momentul numirii sale în funcția de ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, susținea că nicio roșie românească să nu rămână pe raft sau să ajungă la gunoi. Cu toate acestea, la prețul actual, de 50 lei/kg, cei mai mulți dintre români spun că roșiile românești vor fi, de fapt, un produs „de lux”.
Recent, producătorii agroalimentari s-au plâns de faptul că nu sunt sprijiniți de Parlament pentru a-și vinde produsele autentice în marile magazine.
România a importat în anul 2021, din afara Uniunii Europene, peste 60 de mii de tone de tomate. Aceasta este cea mai mare cantitate importată de țara noastră în ultimii zece ani. Creșterea față de anul comercial 2019/2020 este de aproape 10.000 de tone.