Podcasturi
Comentariile experților, puncte de vedere în probleme de actualitate, opinii controversate – în podcasturile și emisiunile Sputnik Moldova

Dragoș Vicol: “Nu înțeleg de ce este nevoie de a interveni în activitatea bloggherilor?”

Dragoș Vicol, fostul președinte al Consiliului Coordonator al Audiovizualului, susține că proiectul de lege cu privire la securitatea informațională nu întrunește condițiile în materie de libertate de exprimare.
Sputnik
Într-un interviu acordat pentru Sputnik Moldova, fostul șef al audiovizualului este de părere că proiectul votat în prima lectură de Parlament nu are expertiza necesară și regretă faptul că nu au fost consultate televiziunile și radiourile.
“Acest proiect de lege cedează din prerogativele CCA altor organisme care nu are expertiza necesară. Structurile mass-media trebuie să se auto reglementeze. Este o lege insuficient decantată”, a conchis Dragoș Vicol.
De asemenea, fostul șef al audiovizualului consideră că sancțiunile dure nu întotdeauna aduc la efectele scontate și că această lege ca și multe altele care sunt foarte sensibile ar trebui votate în trei lecturi.
“Acest proiect de lege cedează din prerogativele CCA altor organisme care nu au expertiza necesară. Structurile mass-media trebuie să se auto reglementeze. Este o lege insuficient decantată”, a mai declarat Vicol.
Amintim că joi deputații au votat pentru modificarea a șapte acte normative, printre care și modificări la Legea cu privire la libertatea de exprimare. Legea organică a fost votată doar de deputații fracțiunii parlamentare PAS, însă deputații din opoziție au criticat majoritatea modificărilor propuse.
Critici și dezbateri au avut loc și cu referire la alineatul 4 al articolului 17 din Codul serviciilor media si audiovizuale, care propune ca furnizorii de servicii media audiovizuale nu vor difuza, iar distribuitorii de servicii media audiovizuale nu vor retransmite programe audiovizuale care au fost inițial produse în state care nu au ratificat Convenția Europeană privind televiziunea transfrontalieră, cu excepția filmelor artistice și de scurt metraj care nu au conținut militar, precum și a emisiunilor de divertisment care nu au conținut militar și a programelor audiovizuale care sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, în Statele Unite ale Americii și Canada, precum și în statele care au ratificat Convenția europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră.