BUCUREȘTI, 11 apr - Sputnik. În bătălia electorală a primului tur, președintele în exercițiu al Franței, Emmanuel Macron, reprezentant al unei linii politice mainstream, euro-atlantice, a avut de confruntat două tipuri de opoziție. Primul tip de opoziție este cel reprezentat de candidații la rândul lor cu poziții politice mainstream, euro-atlantici și susținători ai acestui conflict dintre Vest cu Federația Rusă.
Principalul candidat al acestei opoziții confortabile pentru Macron a fost politicianul de stânga, Jean Luc Melenchon, poziționat pe locul 3, cu un scor de 21,95%.
Această opoziție ar fi garantat o Franță cuminte, corectă politic, bine înregimentată intereselor euro-atlantice, dar cu o singură diferență: Macron nu ar fi fost președinte, ci Melenchon.
Însă a existat și o a doua opoziție, reală și ideologic, în sensul în care pune în discuție tocmai poziționarea Franței în planul relațiilor internaționale și chestionează inclusiv locul Franței în NATO și Uniunea Europeană.
Această opoziție, al cărei lider marcant este Marine Le Pen, candidata ce a intrat în turul doi al alegerilor prezidențiale, contra lui Macron, este cu adevărat o tabără politică alternativă.
Însă nu este nici ea o tabără politică unitară: electoratul, să îi spunem ”suveranist”, francez este la rândul său împărțit.
Marine Le Pen, naționalistă, nu este singura care a solicitat voturile acestei tabere. Alături de ea și în concurență cu ea s-au găsit naționalistul Eric Zemmour, social-conservatorul Jean Lassalle și gaullistul Dupont Aignan.
Tot în aceeași tabără se găsesc comuniștii ”clasici” și troțkiștii Fabien Rousell, Phillipe Poutou și Nathalie Arthaud, care, altfel se consideră dușmani ideologici cu dreapta conservatoare.
Adunate rezultatele obținute de aceștia, scorul electoral al taberei suveraniste este de 39,94%. Acesta este procentul electoratului francez care a votat explicit la prezidențialele de duminică, 10 aprilie, pentru o Franță suverană față de Uniunea Europeană și față de influența imperialistă americană.
De asemenea, acesta este bazinul electoral din care Marine Le Pen își va putea extrage voturile din turul 2 al alegerilor prezidențiale. Marea problemă a lui Marine Le Pen cu acest bazin electoral este lipsa sa de unitate. Va reuși Le Pen să convingă pe suveraniștii ce au votat comunist să voteze alături de suveraniștii ce au votat conservator?
Dar pentru a câștiga alegerile Le Pen are nevoie de mai mult. Are nevoie să convingă electoratul francez al lui Melenchon, că este o soluție mai bună pentru Franța decât actualul președinte, Macron.
O altă speranță a ei este aceea că votanții lui Melenchon nu vor urma îndemnul acestuia și, în loc să voteze cu Macron, vor sta acasă în turul 2 al prezidențialelor.
Desigur, aceste speranțe sunt destul de fragile, deși nu imposibile în contextul în care împingerea Franței de către Macron în război economic cu Rusia are deja costuri sociale tot mai evidente ce pot să se transforme într-un vot negativ.
Agravarea crizei din Ucraina a dus la declanșarea unui val emoțional în țările din UE și din NATO, ce a legitimat pentru o perioadă de timp deciziile războinice ale guvernelor. Macron însuși era cotat la 36 de procente la începutul agravării crizei din Ucraina, fenomen cunoscut în științele politice ca fenomenul ”rally around the flag”- războaiele sau zvonurile de războaie consolidează încrederea populației în autoritatea centrală.
Însă săptămânile ce au urmat, efectul de ”boomerang” al sancțiunilor economice impuse Rusiei, dar de pe urma cărora suferă cetățenii UE, precum și depășirea valului emoțional, au dus la pierderea acestei diferențe. Vor fi cele două săptămâni ce urmează până la turul al doilea al prezidențialelor, fatale pentru Macron?
Iată întrebări la care doar timpul ne va da răspuns.
Deocamdată, ceea ce este relevant să observăm în Franța ca și în întregul Occident, este noul clivaj care înlocuiește pe cel tradițional din politică, dintre ”dreapta” și ”stânga”. Noul clivaj este între globalism și suveranism. Iar în cele două tabere se pot vedea politicieni și electorat foarte pestriți, dar condamnați de actuala realitate politică să devină aliați, camarazi și chiar prieteni.