CHIȘINĂU, 7 apr - Sputnik. Astăzi a fost adoptată Declarația finală și recomandările celei de-a 11-a Reuniuni a Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, care a avut loc în zilele de 6-7 aprilie la Strasbourg.
Documentul vizează consecințele agresiunii militare neprovocate și nejustificate a Rusiei împotriva Ucrainei; cererea de aderare a Moldovei la UE; consolidarea relațiilor UE-Moldova și realizarea unui program ambițios de reforme; dificultățile economice cu care se confruntă Moldova, în special consecințele crizei aprovizionării cu gaze create artificial; criza epidemiologică cauzată de pandemia COVID-19 și Planul UE de redresare a economiei pentru Moldova; soluționarea pașnică a problemei transnistrene; extinderea cooperării parlamentare.
În special, semnatarii salută solidaritatea și sprijinul oferit de autoritățile moldovenești, precum și de cetățenii moldoveni refugiaților ucraineni și, totodată, solicită Comisiei Europene să sporească în continuare asistența financiară și tehnică pentru Moldova.
De asemenea, este remarcată semnarea, la 29 noiembrie 2021, a Memorandumului de înțelegere între Parlamentul European și Parlamentul Republicii Moldova privind cadrul comun pentru sprijinirea democrației parlamentare.
În document se subliniază rolul important pe care Comitetul Parlamentar de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană îl poate juca în ceea ce privește promovarea unei cooperări strânse și pentru sprijinirea reformelor în Moldova și monitorizarea punerii în aplicare a acestora.