Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Angela Merkel, despre decizia din 2008 de a nu accepta Ucraina în NATO

Fostul cancelar german Angela Merkel consideră că decizia din 2008 de a nu accepta intrarea Ucrainei în NATO a fost o „decizie înțeleaptă”.
Sputnik
BUCUREŞTI, 6 apr – Sputnik, Doina Crainic. Potrivit Agenției germane de presă DPA, care a citat un reprezentant al fostului cancelar german, Angela Merkel consideră că decizia luată în 2008 de a nu consimţi la ideea intrării Ucrainei în NATO a fost o decizie „înțeleaptă”.
Vladimir Zelenski i-a invitat anterior pe Merkel și pe fostul președinte francez Nicolas Sarkozy să meargă în orașul Bucea, în regiunea Kiev, după ce a apărut videoul cu „masacrul”, pe care Ministerul Apărării din Rusia l-a descris ca fiind „scenă regizată provocatoare”.
Potrivit ofițerului de presă al fostului cancelar, Merkel „îşi menţine poziţia avută când a luat decizia la summitul NATO din 2008 din București”.
Apoi, NATO, în conformitate cu poziția Germaniei și Franței, nu ar fi aplicat niciun plan de acțiune pentru pregătirea intrării Ucrainei în Alianţă.
În același timp, purtătorul de cuvânt al lui Merkel a remarcat că fostul cancelar susține „toate eforturile guvernului federal și ale comunității internaționale de a asista Ucraina”.
Anterior, autoritățile ucrainene și mass-media din Ucraina au distribuit un film probabil realizat în orașul Bucea, în regiunea Kiev, care arăta „trupuri de morți” pe străzi. Mulți utilizatori au pus la îndoială credibilitatea acuzațiilor din partea Kievului la adresa Moscovei, observând că nu există sânge în apropierea corpurilor, iar unii dintre morți aveau banderole albe pe mâneci și este posibil să fi fost uciși de forțele ucrainene de securitate sau de apărare teritorială.
Ministerul Apărării Federației Ruse a declarat că toate imaginile și materialele publicate de regimul de la Kiev sunt „încă o provocare”.
După cum a menționat departamentul militar, în perioada în care această așezare a fost sub controlul forțelor armate ruse, nici un rezident local nu a suferit violenţe. Ministerul a menţionat că toate unitățile rusești au părăsit complet Bucea pe 30 martie, iar ieșirile din oraș în direcția nordică nu au fost blocate, în timp ce periferia sudică, inclusiv zonele rezidențiale, a fost bombardată de trupele ucrainene 24 de ore, fiind folosită artilerie de calibru mare, tancuri și lansatoare de rachete multiple.
În dimineața zilei de 24 februarie, președintele Vladimir Putin a ordonat o operațiune specială în Ucraina, descriind-o ca fiind un pas necesar pentru a interveni în republicile populare din Donbass, care se confruntau cu un „genocid” și cu atrocitățile comise de guvernul naționalist de la Kiev.
Ministerul Apărării Ruse a subliniat că forțele rusești nu vizează orașele sau infrastructurile sociale ale garnizoanelor militare ucrainene, pentru a evita victimele din rândul armatei și a familiilor lor care locuiesc acolo și au ordonat ca personalul militar al forțelor armate ucrainene să fie tratat „cu respect”.
Politică
Fost ambasador al SUA în URSS: Nu există dovezi că rușii au operat în Bucea