Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Maia Sandu a declarat că în Moldova un număr mare de adăposturi au fost privatizate

Președintele Moldovei a declarat într-o discuție recentă cu presa că Moldova are adăposturi însă acestea nu sunt suficiente.
Sputnik
CHIȘINĂU, 5 apr – Sputnik. Luni în timpul unei discuții cu presa Maia Sandu a fost întrebată cât este de pregătită Republica Moldova de un atac ipotetic din afară, la care ea a răspuns că cea mai mare poarte a adăposturilor nu a fost până în prezent întreținută.
„Cea mai mare parte a adăposturilor nu a fost întreținută, sunt într-o stare avariată, puține pot fi reabilitate”, a declarat președintele.
Ea a mai spus că nu putem construi într-o lună adăposturi suficiente.
„Acolo unde adăposturile sunt controlate de stat stare alor este bună, dar acolo unde au fost privatizări, unde s-a furat, nu mai e nimic de făcut”, a subliniat Sandu.
„Avem adăposturi dar nu-s suficiente. Într-o lună sau două aceste adăposturi nu pot fi îmbunătățite, dar pe viitor se va lucra în această direcție”, a punctat președintele.
Politică
Sandu, despre discuțiile cu Moscova și riscul atragerii Moldovei în conflict