Materialele prezentate de autoritățile ucrainene, care ar confirma „crimele” trupelor ruse de la Bucia, sunt încă o provocare, a declarat Ministerul rus al Apărării.
„Toate fotografiile și materialele video publicate de regimul de la Kiev, care ar dovedi anumite „crime” ale personalului militar rus <...> sunt o altă provocare”, a menționat Ministerul.
Sursa citată subliniază că, în toată perioada în care locația a fost sub controlul rușilor, nici un localnic nu a avut de suferit de vreo acțiune violentă.
Totodată, Ministerul a remarcat că toate unitățile au părăsit orașul pe 30 martie, a doua zi după negocierile dintre reprezentanții Moscovei și Kievului la Istanbul.
„Mai mult, pe 31 martie, primarul municipiului Bucia, Anatoli Fedoruk, în mesajul său video, a confirmat că nu sunt soldați ruși în oraș, dar nici măcar nu a menționat vreun localnic împușcat în stradă cu mâinile legate. Prin urmare, nu este de mirare că toate așa-numitele „Dovezi ale infracțiunilor” din Bucia au apărut abia în a patra zi, când ofițerii Serviciului de Securitate al Ucrainei și reprezentanții televiziunii ucrainene au ajuns în oraș”, a punctat Ministerul rus al Apărării.
Sursa a mai indicat că toate cadavrele oamenilor ale căror imagini au fost publicate de regimul de la Kiev, după cel puțin patru zile nu s-au înțepenit, nu au pete cadaverice caracteristice, iar în rănile de pe ele e sânge necoagulat.
„Toate acestea confirmă de necontestat că fotografiile și filmările de la Bucia sunt o altă producție regizată a regimului de la Kiev pentru presa occidentală, așa cum a fost cazul la Mariupol cu o maternitate, precum și în alte orașe”, a spus Ministerul rus al Apărării.
Acesta a reamintit că periferia de sud a orașului a fost bombardată constant de partea ucraineană.
În același timp, Rusia a livrat 452 de tone de marfă umanitară în regiunea Kiev, armata nu a împiedicat civilii să se deplaseze prin oraș și să folosească comunicațiile mobile.