Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Votat: Unele încălcări fiscale nu vor mai fi sancționate

Deputații au votat pentru eliminarea sancțiunilor pentru încălcările fiscale nesemnificative.
Sputnik
CHIȘINĂU, 25 mart - Sputnik. Încălcările fiscale nesemnificative nu vor mai fi sancționate. Antreprenorilor și persoanelor fizice care au comis încălcări fiscale nesemnificative le vor fi aplicate avertizări.
Cu votul a 69 de deputați, proiectul de lege pentru modificarea Codului Fiscal a fost aprobat în lectura a doua.
Scopul acestei inițiative este diminuarea poverii administrative asupra agenților economici și cetățenilor. Se dorește ca instituțiile statului să se concentreze pe evaziuni fiscale mari și spălări de bani de proporții.
Se consideră nesemnificativă încălcarea fiscală dacă suma, în cazul nerespectării modului de declarare sau în cazul diminuării impozitelor sau taxelor de către persoanele juridice și persoanele fizice care practică anumite activități, nu va depăși 5 000 de lei. În prezent, această sumă constituie 1 000 de lei.
Pentru persoanele fizice, aceleași încălcări vor fi considerate nesemnificative dacă pragul respectiv va fi de până la 500 de lei și nu până la 100 de lei cum este în prezent.
Politică
Alegeri în perioada stării de urgență: Unde și când vor avea loc