CHIȘINĂU, 15 mart - Sputnik. Temperaturile încep să crească anunță Serviciul Hidrometeorologic de Stat. Pe 15 martie se anunță vreme frumoasă, predominant fără precipitații, iar pe alocuri soarele va fi acoperit de nori.
Temperatura aerului va oscila între +6 și +11 grade Celsius. La nordul țării termometrele vor indica între +6 și +7 grade Celsius, iar în raioanele centrale se vor înregistra între +8 și +10 grade Celsius. La sudul țării, mercurul în termometre va urca și până la +11 grade Celsius.
Temperaturile ridicate se mențin și pe 15-16 martie, iar de joi, 17 martie, se răcește din nou. Temperatura aerului va oscila între 0 și +5 grade Celsius. Pe timp de noapte se vor înregistra înghețuri de până la -8 grade Celsius.