Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

China dezminte zvonurile că Rusia ar fi cerut ajutor pentru operațiunea din Ucraina

Ministerul chinez de Externe a negat zvonurile potrivit cărora Rusia ar fi cerut asistență militară pentru operațiunea specială în Ucraina.
Sputnik
CHIȘINĂU, 14 mart – Sputnik. Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Zhao Lijian, a negat informațiile potrivit cărora Moscova ar fi solicitat asistență militară din partea Beijingului în cadrul operațiunii militare speciale în Ucraina. Zhao Lijian a fost citat de RIA Novosti.
El a subliniat că, în ultima vreme, SUA au răspândit în mod activ dezinformări despre China cu referire la subiectul ucrainean.
Zhao Lijian a adăugat că poziția Beijingului este una constructivă, în scopul facilitării negocierilor și găsirea unei soluții pașnice. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe a accentuat necesitatea ca toate părțile să-și mențină caracterul moderat al acțiunilor pentru a reduce tensiunile.
Financial Times a relatat că Rusia ar fi cerut asistență militară din partea Chinei, citând surse. În plus, după cum a declarat cu o zi înainte consilierul prezidențial american pentru securitate națională Jake Sullivan, Washingtonul a încercat să transmită Beijingului că Republica Populară Chineză se va confrunta cu "consecințe" dacă va încerca să ajute Moscova să recupereze pierderile cauzate de sancțiunile occidentale.
La rândul său, Igor Korotcenko, director al Centrului de analiză a comerțului mondial cu arme, a declarat pentru RIA Novosti că forțele armate ruse dispun de suficiente echipamente pentru a desfășura cu succes operațiunea în Ucraina. El a calificat rapoartele apărute în mass-media drept un ”fals în cadrul războiului hibrid al Occidentului" împotriva Rusiei.
La 24 februarie, Federația Rusă a lansat o operațiune specială de demilitarizare a Ucrainei. Președintele Vladimir Putin a definit scopul acesteia ca fiind "protejarea oamenilor care au fost supuși abuzurilor, genocidului de către regimul de la Kiev timp de opt ani". Drept răspuns, țările occidentale au impus o serie de noi sancțiuni antirusești.