CHIȘINĂU, 11 mart - Sputnik. Primarul Ion Ceban anunță că este vorba de un lot de zece troleibuze clasice de tip AKSM, aduse din Belarus, de ultimă generație, asamblate la atelierul de reparații al Întreprinderii Municipal „Regia transport electric". Unităţile de transport vor circula pe liniile municipale nr. 4, 8, 12, 21, 22, 24.
Troleibuzele dispun de sistem de aer condiționat, sistem de supraveghere video în interior și exterior, loc special amenajat pentru bagajul de mână, prize USB destinate călătorilor pentru încărcarea dispozitivelor electronice, blocuri optice pe bază de LED, oglinzi dotate cu sistem de încălzire, rampă de acces pentru persoanele cu mobilitate redusă.
Costul unui troleibuz este de 165 de mii de euro. Potrivit primarului, alte zece troleibuze noi sunt în proces de asamblare în atelierul de reparații al ÎM. „Regia transport electric" şi urmează în cel mai scurt timp să fie puse în circulație. 82 de troleibuze au fost asamblate sau procurate de către municipalitate pentru a suplini cu unități de transport moderne parcul de troleibuze din gestiunea RTEC.