CHIȘINĂU, 10 mart - Sputnik. Incendiul de la gazoductul din apropierea orașului ucrainean Svetlodarsk nu a afectat, la moment, livrările de gaze naturale către Moldova. Anunțul a fost făcut de șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, pe canalul său de telegram.
„Accidentul și incendiul de la gazoductul de înaltă presiune din apropierea orașului ucrainean Svetlodarsk nu au afectat funcționalitatea gazoductului Shebelinka-Dnepr-Krivoy Rog-Izmail, prin care se furnizează gaze naturale Republicii Moldova. Până la această oră, livrările sunt efectuate în regim normal, iar presiunea din această conductă de gaz corespunde parametrilor de bază”, a scris Vadim Ceban pe canalul său de Telegram.