CHIȘINĂU, 9 mart - Sputnik. Euro se ieftinește și astăzi. Banca Națională a Moldovei a stabilit cursul oficial pentru 9 martie. Astfel, la cursul oficial al BNM, valuta europeană trece sub pragul psihologic de 20 de lei. Pentru un euro vom achita 19,93 lei, cu 18 bani mai puțin față de ziua de ieri.
Totodată, dolarul american se scumpește. Acesta va costa 18,35 lei, cu trei bani mai mult față de 8 martie.
Valoarea hrivnei ucrainene rămâne neschimbată - 0,60 lei, iar rubla rusească continuă să se ieftinească și va costa doar 13 bani, mai puțin cu trei bani.
Leul românesc va putea fi cumpărat cu 4,02 lei moldovenești, cu patru bani mai puțin față de ziua precedentă.
Fluctuațiile de pe piața valutară a Republicii Moldova sunt determinate de cotația euro-dolar pe plan mondial, dar și de raportul dintre cererea și oferta de valută pe piața internă.