CHIȘINĂU, 5 mart - Sputnik. O gară provizorie va fi deschisă la Palanca, informează ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco, în cadrul unui briefing de presă. În gara provizorie refugiații pot aștepta transportul organizat de Autoritatea Națională de Transport Auto și voluntarii, care îi vor duce spre punctele de trecere a frontierei mai puțin aglomerate. Acest lucru se face pentru a nu aglomera și bloca punctul de trecere frontieră de la Palanca.
La fel, autoritățile anunță că va fi creat Punctul de Cooperare Bilaterală cu MAI România. Scopul acestei celule este de a eficientiza și redirecționa fluxul de refugiați către țările vestice. Astfel se va reduce timpul până la destinația finală, timpul de procesare a documentelor, va duce la eficientizarea asistenței umanitare și orientarea refugiaților cu nevoi speciale către țările, în care asistența este mai specializată pe nevoile acestora.
Deasemenea, vor fi deschise încă două centre provizorii la PTF Leușeni-Albița și PTF Giuergiulești-Galați, unde refugiații vor fi asigurați cu strictul necesar – apă, alimente, pachete sanitare, odihnă.
Comisia de Situații Excepționale a luat decizia de a deschide spațiul aerian pentru zborurile umanitare, tot în scopul scurtării timpului, în care refugiații se află în exod către țări în care speră să-și găsească liniștea. Astfel, la solicitare se vor permite zboruri, care vor prelua pe cale aeriană refugiați.