Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Delegația rusă a ajuns în Belarus pentru negocieri cu ucrainenii

Dmitri Peskov a anunțat sosirea delegației ruse în Belarus pentru negocieri cu Ucraina
Sputnik
Delegația rusă a sosit deja în Belarus pentru discuții cu ucrainenii, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov.
Potrivit acestuia, delegația include reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării și ai altor departamente, inclusiv ai administrației prezidențiale.
„Partea rusă este deja pregătită pentru negocieri la Gomel, acum îi așteptăm pe ucraineni”, a declarat Peskov pentru RIA Novosti.
Ministerul de Externe din Belarus, la rândul său, a remarcat că a pregătit tot ce era necesar pentru întâlnire și că acum se ocupă de rezolvarea problemelor de protocol.
În ultimele săptămâni, situația din Donbas a escaladat grav: Kievul și-a concentrat cea mai mare parte a armatei pe linia de contact și a intensificat bombardarea RPD și RPL, folosind echipamente interzise de acordurile de la Minsk. Din cauza amenințării invaziei Ucrainei, autoritățile republicilor au început evacuarea femeilor, copiilor și bătrânilor spre regiunile rusești, au anunțat o mobilizare generală, iar pe 19 februarie au cerut Rusiei să le recunoască independența.
Două zile mai târziu, pe 21 februarie, Vladimir Putin a semnat decrete de recunoaștere a suveranității RPL și RPD, iar pe 24 februarie a anunțat începerea unei operațiuni speciale. El a asigurat că planurile Moscovei nu includ ocuparea Ucrainei, ci doar demilitarizarea și denazificarea acesteia.
Șeful statului rus a numit ca obiectiv al operațiunii protecția locuitorilor din RPD șiRPL, care au fost supuși genocidului timp de opt ani. El a cerut, de asemenea, armatei ucrainene să nu urmeze ordinele criminale, să depună armele și să plece acasă.
Potrivit lui Putin, toată responsabilitatea pentru vărsarea de sânge va reveni pe conștiința regimului de la Kiev. Ministerul rus al Apărării a subliniat că civilii de pe teritoriul Ucrainei nu sunt țintă - doar infrastructură militară; populația civilă nu este în pericol.