BUCUREȘTI, 25 feb – Sputnik, Marius Holdean. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, a declarat astăzi că nu există o înregistrare de creșteri de radiații pe teritoriul României. El a făcut această precizare importantă după ce agenția nucleară ucraineană a declarat că înregistrează o creștere a nivelului de radiații la Cernobîl.
„Potrivit datelor deținute de autoritățile române, respectiv de CNCAN, nu există o înregistrare de creșteri de radiații pe teritoriul României”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Reacția oficialului guvernamental are menirea să liniștească temerile din România după ce agenția nucleară ucraineană a declarat că înregistrează o creștere a nivelului de radiații la Cernobîl.
Accidentul nuclear de la Cernobîl a fost un accident major, produs la 26 aprilie 1986, când a avut loc o explozie a centralei, urmată de contaminarea radioactivă a zonei înconjurătoare. Reactorul 4 este acoperit de un sarcofag, iar în zona se află și un depozit de deșeuri radioactive.
Rafila critică speculațiile legate de radiații
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a transmis vineri că informațiile privind gradul de radiații de la Cernobîl sunt pure speculații.
"Am văzut și eu informațiile din Ucraina. E o creștere locală, din cauza prafului. Dacă ajungem într-o astfel de situație și în România, există instituții care să facă recomandări populației. Deocamdată, părerea mea este că e o speculație", a declarat ministrul Sănătății.