CHIȘINĂU, 23 feb - Sputnik. Lupta împotriva corupției este o cauză bună și nobilă, dar cel mai probabil nu va fi posibil ca să învingem acest rău. De această părere este expertului juridic Pavel Midrigan, care și-a exprimat opinia în cadrul unei emisiuni de la Sputnik Moldova.
„Este greu de imaginat Republica Moldova fără mită. Nu pot să-mi imaginez Moldova fără mită și corupție peste 10 sau 20 de ani", a spus avocatul.
Expertul mai spune că experiența europeană este un lucru util, dar Occidentul nu ar trebui idealizat ca un fel de „lume ideală”, lipsită de corupție și mită.
„Nu este cazul pentru plecăciuni în fața Europei ca la o icoană. E multă corupție acolo, doar că acolo nu se vede atât de mult, acolo se poartă „mănuși albe”. Corupția și mita sunt un fenomen social profund. Poate fi redus, dar nu eliminat”, a spus Midrigan.
Juristul a mai precizat că motivele corupției în Republica Moldova sunt multiple. De regulă, aceasta este promovată atât de funcționari, cât și de cetățenii înșiși care doresc o abordare liberă a legii.
„Trebuie să eliminăm cauzele. Minimizarea comunicării cu oficialii prin dezvoltarea IT, pentru că de multe ori circulă documente pe undeva, iar oficialii fac aluzie la mită etc. În plus, oamenii noștri vor să grăbească totul sau vor ceva care este imposibil. Nu poți să faci un balcon - dar el vrea. Nu poți să faci un garaj în curte - dar el vrea. Aceasta este o problemă profundă", a mai spus interlocutorul.
Trebuie precizat, partidul de guvernământ din Republica Moldova a afirmat în repetate rânduri că lupta împotriva corupției este una dintre prioritățile principale. Cu toate acestea, până în prezent, niciunul dintre oligarhii care au fugit din țară nu a fost reîntors în Moldova și plasat în penitenciar.