CHIȘINĂU, 18 feb - Sputnik. După ce a fost reținut de CNA pentru corupere pasivă, încă o persoană a mers să-l denunțe pe șeful unei secții din cadrul Institutului Oncologic. Totodată, vineri, 18 februarie, instanța a emis mandat de arestare pe numele doctorului pentru un termen de 20 de zile.
Potrivit celui de-al doilea denunțător, șeful de secție ar fi primit de la el 50 000 de lei pentru a grăbi internarea mamei sale, bolnave de cancer, în instituția medicală. Declarantul susține că i-ar fi transmis banii chiar în biroul de serviciu al șefului de secție, înregistrând discuția și anexând-o ca probă în denunțul său. Astfel, oamenii legii urmează să analizeze dovezile și să decidă care vor fi acțiunile următoare.
Amintim că șeful de secției a fost reținut în data de 15 februarie pentru că ar fi cerut două mii de euro pentru a asigura internarea unui bolnav incurabil în secția pe care o conduce și pentru a urgenta începerea tratamentului. Șeful de secție din cadrul Institutului Oncologic a fost denunțat chiar de către pacient. Astfel, doctorul a fost reținut în flagrant și este cercetat pentru corupere pasivă.
Potrivit CNA, în data de 11 februarie denunțătorul a mers în biroul șefului de secție care ar fi pretins de la el două mii de euro pentru a asigura internarea unui bolnav incurabil și a urgenta începerea tratamentului oncologic.
Ulterior, a fost sesizată conducerea Institutului Oncologic, iar apoi a anunțat și CNA. Astfel, a fost pornit un dosar penal pentru corupere pasivă.
Marți, 15 februarie, ofițerii CNA și procurorii anticorupție l-au reținut în flagrant pe șeful de secție în timp ce acesta primea banii. Transmiterea s-a efectuat sub controlul CNA și a fost documentată cu dispozitive audio și video.
Dacă șeful de secție va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 10 ani de închisoare, amendă și privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe o perioadă de până la 15 ani.