CHIȘINĂU, 18 feb - Sputnik. Două persoane au fost reținute, iar mai multe obiecte au fost ridicate printre care acte de identitate, bani și o cutie de cartușe pentru o armă de model „Kalașnikov” deținută ilegal. Perchezițiile au avut loc într-un dosar care vizează infracțiuni de organizare a imigrației ilegale, trafic de ființe umane, confecționare, deținere, vânzare și folosire a documentelor oficiale false.
Pe acest caz au fost puse în executare 11 mandate de percheziții.
Descinderile au avut loc în Chișinău și Orhei, la domiciliile și în automobilele suspecților, în vederea documentării activității grupului infracțional, desfășurată în perioada 2017-2022.
„Pe acest episod al dosarului, cinci persoane sunt bănuite de organizarea migrației ilegale, falsificare de acte, inclusiv cărți de identitate și pașapoarte pretinse a fi eliberate de autoritățile din România și Cehia, certificate de vaccinare COVID-19, dintre care două persoane au fost reținute pentru 72 de ore”, anunță Procuratura Generală printr-un comunicat de presă.
Cercetările în cauza penală se efectuează în cadrul unei echipe comune de investigații, formate la nivelul Eurojust, între Secția combaterea traficului de ființe umane a Procuraturii Generale, DIICOT România și Tribunalul Judiciar Lyon, Franța. În dosar figurează mai multe persoane care sunt învinuite pentru infracțiuni de trafic de ființe umane, comise în privința a peste 200 cetățeni ai Republicii Moldova în diverse orașe franceze cum ar fi Lyon, Grenoble, Marsilia, Paris și altele.
Procuratura anunță că investigațiile continuă în vederea cercetării tuturor circumstanțelor acestor fapte infracționale.