CHIȘINĂU, 17 feb - Sputnik. Un moratoriu privind construcția stațiilor de alimentare va fi impus în Republica Moldova. Acesta va fi temporar și va rămâne în vigoare cel puțin până la elaborarea de către autorități a unor criterii mult mai stricte privind construcția acestor stații.
Introducerea moratoriului figurează în actul privind modificările la Legea privind piața produselor petroliere, care au fost aprobate în lectură finală în ședința de astăzi a Parlamentului.
Potrivit documentului, moratoriul se impune având în vedere că numărul excesiv de mare de stații duce la cheltuieli crescânde și la o presiune mai mare pe prețurile la pompă. De asemenea, actul adoptat prevede reducerea taxei de licență pentru importul şi comercializarea cu ridicata a carburanților, de la 260 de mii de lei la 3 250 de lei anual.
O altă modificare ține de amenzile aplicate companiilor petroliere. Acestea vor crește de până la zece ori și vor fi aplicate pentru încălcarea legislației în vigoare. În prezent, aceste amenzi constituie între 3 mii de lei și 15 mii de lei. Autorii consideră că aceste sume sunt simbolice în comparație cu veniturile pe care le înregistrează multe companii, dar și potențialele prejudicii pe care le poate aduce încălcarea cadrului legal.
Printre modificările acceptate de către Comisia economie, buget și finanțe se menționează excluderea restricției privind revânzarea angro a produselor petroliere, utilizarea obligatorie a e-facturii la procurarea de către persoanele juridice a benzinei și motorinei, ca măsură de reducere a riscului de vânzări la negru, care va intra în vigoare la 1 mai 2022, dar și excluderea dreptului Agenției Protecția Consumatorilor de a emite rapoarte de inspecție, și alte reglementări.