Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Ne așteaptă o noapte geroasă: Ce se întâmplă cu vremea în zilele următoare

Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță o scădere considerabilă a temperaturilor în noaptea spre 14 februarie.
Sputnik
CHIȘINĂU, 13 feb - Sputnik. Temperaturile scad semnificativ în această noapte. După o zi caldă, cu până la +9 grade Celsius, Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează minime de până la -7 grade Celsius.

În raioanele de nord va fi cel mai frig. Acolo mercurul va coborî până la -7 grade Celsius. În raioanele centrale se vor înregistra între -3..-6 grade Celsius. La sudul țări va fi ceva mai cald. Acolo termometrele vor indica între -2..-5 grade Celsius.

Pe 14 februarie vremea va fi determinată de influența unei zone de aer cu presiunea atmosferică ridicată. Cerul va fi variabil, iar precipitații nu sunt prognozate. Vântul va bate din Sud Est de la slab la până la moderat. Pe 14 februarie, pe timp de zi, temperatura aerului va crește până la +9 grade Celsius.
Începând din data de 15 februarie, vremea se încălzește și mai mult. Pe 19 februarie, temperatura aerului va ajunge până la +14 grade Celsius.
Societate
Ce surprize ne pregătește vremea pe 13 februarie: Prognoza meteo