CHIȘINĂU, 13 feb - Sputnik. În această duminică, în scetorul Ciocana al Capitalei, la intersecția bulevardului Mircea cel Bătrân și strada Petru Zadnipru este deschis un târg al producătorilor autohtoni. Aici putem găsi produse de la 30 de producători autohtoni.
„Încurajăm astfel de evenimente care au drept scop promovarea producătorilor autohtoni, dar și comercializarea produselor locale”, a scris Ion Ceban pe pagina sa de Facebook.
Primarul a mai precizat că organizarea de astfel de târguri are loc tot mai des, în toate sectoarele capitalei.
Trebuie precizat că în perioada 10 februarie - 10 martie, vânzarea mărțișoarelor și suvenirurilor cu ocazia sărbătorilor de primăvară este permisă în toate sectoarele Chișinăului, în baza avizelor eliberate de municipalitate. Primăria supraveghează buna funcționare a spațiilor comerciale în contextul pandemiei COVID-19.