CHIȘINĂU, 11 feb - Sputnik. Procurorii au expediat în judecată dosarul de migrație ilegală, organizată de către mai mulți membri ai unui grup infracțional. Astfel, patru persoane sunt învinuite că ar fi ajutat cinci sirieni să treacă ilegal frontiera în România. Pentru un asemenea serviciu, fiecare cetățean al Siriei trebuia să scoată din buzunar câte 13 mii de euro.
Cazul a ajuns în vizorul oamenilor legii în octombrie, anul trecut, atunci când s-a depistat implicarea în schemă a cetățenilor Moldovei, Irakului și Turciei. Ulterior, în noiembrie, oamenii legii au anunțat că au reținut un ofițer de patrulare al Inspectoratului Național de Securitate Publică, care ar fi implicat în schema cu migrația ilegală.
„Aceștia au organizat migrația ilegală a sirienilor care se aflau în Ucraina, spre România, cu tranzitarea Moldovei, contra sumei de 13 mii de euro pentru fiecare solicitant. Sosiți în Moldova, inculpații i-au întâlnit la vamă, iar în Chișinău le-au pus la dispoziție un apartament închiriat. Ulterior, i-au transportat spre frontiera cu România, cu indicarea locației pentru traversarea ilegală a Prutului, cu cauciucuri gonflabile”, se menționează într-un comunicat al Procuraturii Generale.
Totodată, s-a stabilit că un alt moldovean, care are și cetățenie română, a trecut frontiera cu mașina pentru a-i întâlni pe cei cinci sirieni pe partea cealaltă a râului. Aceștia au fost reținuți în România și aduși înapoi în Moldova, iar cel care a mers să-i întâlnească, a fost candamnat în țara vecină.
Potrivit Procuraturii Generale, în decembrie, un alt membru al grupului infracțional a fost trimis de organizatorii din Turcia în Moldova, pentru ca să întreprindă o altă încercare de organizare a migrării ilegale a acelorași sirieni, dar de această dată prin traversarea Prutului cu barca. Totuși, planurile le-au fost date peste cap și de această dată.
Este de menționat că cercetările în privința altor participanți, cetățeni ai Turciei și Irakului, se desfășoară într-o cauză penală separată.