Economie
Urmăriți portalul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu tendințele, fenomenele și fluctuațiile din economia Republicii Moldova

De ce prețurile la combustibil cresc zilnic? Iată cum explică ANRE

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a explicat de ce prețurile la combustibil cresc în fiecare zi.
Sputnik
CHIȘINĂU, 7 feb - Sputnik. Nivelul prețurilor la produsele petroliere este în continuare puternic influențat de creșterea cotațiilor la bursele internaționale. Explicația vine din partea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, după ce de la începutul anului prețurile la combustibil au crescut constant.
Potrivit ANRE, doar în ultimele 10 zile cotațiile Platts pentru produsele petroliere principale s-au majorat cu peste 50 $/tona și au depășit nivelul de 890 $/tona pentru benzină și 825 $/tona pentru motorină.
"În cadrul sesiunilor din săptămâna precedentă cotația petrolului Brent a depășit pragul de 93 $/baril, valoare înregistrată ultima dată în luna octombrie a anului 2014", precizează ANRE.
Astfel, pentru data de 8 februarie, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit următoarele prețuri maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard:
Benzina – 23,43 lei/litru, cu 11 bani mai mult decât la sfârșitul săptămânii trecute
Prețul motorinei a crescut cu 13 bani și a ajuns la 20,36 lei/litru.
"ANRE asigură consumatorii că mecanismul actual de formare a prețurilor la produsele petroliere principale de tip standard generează prețuri corecte, transparente și ușor de verificat", a adăugat ANRE.
Potrivit Agenției, prețurile reflectă fidel evoluțiile pe piața internațională și exclude posibilitatea companiilor petroliere să intervină în procesul de stabilire a prețurilor prin majorări nejustificate.
Societate
Greva transportatorilor: Oamenii, nevoiți să prindă mașini de ocazie