CHIȘINĂU, 21 ian - Sputnik.Președintele Maia Sandu a încercat să prezinte eronat evenimentele din istoria recentă, dar s-a grăbit. Opinia a fost exprimată într-un comentariu pentru Sputnik Moldova de către deputatul Dumei de Stat a Rusiei Artiom Turov, vicepreședintele Comisiei pentru CSI.
„Maia Sandu din nou a întrecut limita. Din păcate, este greu de spus altfel. Încă o încercare de a rescrie istoria, dar a început să o facă prea devreme. Există o mulțime de martori vii ai acelor evenimente tragice când naționaliștii și unioniștii moldoveni, cu sprijinul voluntarilor români, au ucis oameni din cauza opiniilor lor. Sute de civili au fost uciși, inclusiv femei și copii”, a spus Turov.
Parlamentarul rus a amintit că atunci, în 1992, nimeni din partea puterii Moldovei nu a încercat nici măcar să discute cu locuitorii Transnistriei și Găgăuziei, nu a vrut să le asculte poziția. Chișinăul oficial „a trimis pur și simplu pedepsitori”, a subliniat Turov.
„De ce nu vorbește doamna Sandu despre încălcarea flagrantă a drepturilor cetățenilor din stânga Nistrului? E simplu: am auzit răspunsul acum un an, când în prezența mea colegii ei de partid îi numeai pe locuitorii Transnistriei, oameni de categoria a doua. Nu vă aduce aminte de nimic această situație?" - întrebă Turov.
Toate acestea, în opinia sa, dau un răspuns simplu și direct la întrebarea de ce oamenii de rând din Bender, Tiraspol și Dubăsari au început să-și apere casele.
„Nu ei au venit, ci la ei și chiar și cu armele în mână, artilerie, transportoare blindate de trupe, RS-30 și avioane. Forțele de menținere a păcii rusești, în baza unui tratat internațional, au oprit vărsarea de sânge, iar pacea s-a menținut pe Nistru timp de trei decenii. Pace pe care, se pare, vor să o distrugă...”, crede parlamentarul.
Într-un interviu acordat postului românesc de televiziune Pro TV, președintele Maia Sandu a declarat că „războiul din Transnistria a fost o tentativă de a opri procesul de obținere a independenței Republicii Moldova. Forțele care nu au dorit ca noi să devenim independenți de Ununea Sovietică au încercat să oprească acest proces”.
Solicitată de prezentator să clarifice ce a avut în vedere președintele Republicii Moldova când a vorbit despre anumite „forțe”, Maia Sandu a răspuns: „Este foarte clar pentru toată lumea că Federația Rusă și-a trimis oamenii pentru aceste acțiuni împotriva Republicii Moldova”.
Transnistria, ai cărei locuitori sunt ruși și ucraineni în proporție de 60%, a căutat să se separe de Moldova chiar înainte de prăbușirea URSS, temându-se că țara se va uni cu România pe valul naționalismului
În 1992, după o încercare a autorităților moldovenești de a soluționa conflictul cu forța, Transnistria a devenit un teritoriu care era practic în afara controlului Chișinăului.
Forțele rusești de menținere a păcii au fost introduse în zona acțiunilor de luptă pe 29 iulie 1992, în conformitate cu acordul semnat de președinții Federației Ruse și Republicii Moldova.