Video
Urmăriți ultimele evenimente din lume și din țară în materialele video Sputnik

Enoriașii sunt șocați: Au înțeles cine și-a vândut sufletul Diavolului

În biserica „Schimbarea la față a Mântuitorului” din orașul Chișinău există o icoană mai puțin obișnuită. Pe peretele lăcașului a fost pictat diavolul care stă în fața unui calculator.
Sputnik
Parohul Ioan Plămădeală susține că imaginea Diavolului la calculator semnalizează o gravă problemă cu care se confruntă foarte multă lume în zilele noastre, patima secolului în care trăim - dependența de gadgeturi.
Imaginea cu Diavolul face parte din Icoana Înfricoșătoarei Judecăți. Preotul spune că în ultimii ani au apărut multe păcate noi, iar printre acestea se numără și dependența de internet.
Ioan Plămădeală susține că pe vremea când aceste tehnologii nu existau, copiii aveau parte de o copilărie plină de activități. Acum însă, spune parohul, cei mici au devenit dependenți de internet, iar acest lucru nu numai că provoacă probleme de sănătate, cum ar fi slăbirea vederii, dar și determină formarea unui comportament agresiv. Preotul este convins că internetul provoacă mai mult rău, decât aduce beneficii.
Ioan Plămădeală atenționează că în spațiul virtual ne pasc multe pericole, iar cei mai vulnerabili sunt copiii. În context, el a menționat că în internet există multă informație cu conținut pornografic, care creează o percepție greșită despre relație și dragoste.
Tocmai pentru a semnala toate aceste probleme, a fost pictat Diavolul în fața calculatorului pe unul dintre pereții lăcașului.
Parohul recunoaște că internetul poate fi și util, dar beneficiile acestuia se termină acolo unde apare dependența. Mai mult, preotul susține că majoritatea suicidelor sunt, la fel, din cauza internetului. Iar violurile și omorurile cu cruzime sunt inspirate din jocurile din mediul online, consideră Ioan Plămădeală.
Enoriașii spun că înțeleg foarte bine semnificația acestei icoane și recunosc că omenirea a devenit sclavă a tehnologiilor.
Menționăm că icoana a fost pictată în 2016, de către pictorul moldovean Nicolae Malancuș.
Recent, Biserica Ortodoxă Rusă a alcătuit textul unei rugăciuni despre dependența de jocuri. Denumirea acesteia este „rugăciune pentru cei obsedați de pasiunea computerului”. Textul acestei rugăciuni urmează să fie analizat de către Sfântul Sinod.