CHIȘINĂU, 16 ian - Sputnik. Incidentul a avut loc seara trecută, în timp ce ofițerul era în misiune pe linia de verificare la frontiera de stat. Polițistul de frontieră a observat trei bărbați care aveau asupra lor arme de vânătoare, în apropierea localității Tețcani, raionul Briceni. La solicitarea de a pune armele jos și a se legitima, una din persoane nu doar că nu s-a supus cerinței, ci din contra, s-a năpustit asupra angajatului Poliției de Frontieră.
În timpul confruntării, doi bărbați au reușit să fugă cu tot cu arme, îndreptându-se spre satul din vecinătate. Într-un final, polițistul de frontieră a reușit să-l imobilizeze pe bărbatul care l-a atacat. Ulterior, la fața locului a venit grupul de intervenție, dar și un echipaj de poliție.
Individul a fost reținut pentru 72 ore și plasat în izolatorul de detenție preventivă a Inspectoratului de Poliție Edineț.
”Agresorul s-a dovedit a fi un bărbat de 39 de ani din satul Pererîta, raionul Briceni. În cadrul audierii, de la acesta se simțea miros de alcool, însă bărbatul a refuzat să treacă testarea alcoolscopică. Totodată, în regiunea unde s-a produs incidentul a fost depistată și ridicată o curea portcartușe cu 12 cartușe de vânătoare calibrul 12 milimetri” anunță Poliția de Frontieră.
Pe acest caz a fost întocmit un proces verbal. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o amendă în mărime de până la 67 500 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani.
În continuare, polițiștii încearcă să identifice și cele două persoane care au fugit de la locul faptei.