CHIȘINĂU, 13 ian - Sputnik. Joi, vremea în Moldova va fi determinată de influența unei zone de aer cu presiunea atmosferică ridicată. Vântul va sufla moderat din nord spre vest, conform prognozei meteo publicate de Serviciul Hidrometeorologic de Stat.
Temperatura aerului ziua va oscila între -3..+2 grade Celsius. În raioanele de nord se vor înregistra temperaturi între -3..0 grade Celsius, iar în raioanele centrale vor fi între -2..+1 grad Celsius.
La sudul țării mercurul din termometre va indica -1..+2 grad Celsius, anunță meteorologii. În Capitală, temperatura prognozată va oscila între -1..+1 grade Celsius.
Temperaturile nocturne vor coborî până -5..0 grade Celsius.
Conform datelor multianuale din perioada 1886 - 2021, cea mai călduroasă zi de 13 ianuarie s-a înregistrat în anul 1998. Atunci, termometrele indicau 12,1 grade Celsius. Cea mai rece noapte de 13 ianuarie a fost în 1943, când mercurul în termometre a coborât până la -23 grade Celsius.
În data de 14 ianuarie în toată țara sunt așteptate ninsori, iar temperaturile vor fi în creștere. Aceleași valori termice se vor menține până săptămâna viitoare. De Bobotează temperaturile vor scădea.