Coronavirus

Specialiști, despre adevărata amenințare a tulpinii Omicron

Varianta Omicron este una considerabil mai blândă decât tulpina Delta. Însă este mult mai contagioasă ceea ce o face cu adevărat periculoasă pentru societate și economie.
Sputnik
BUCUREȘTI, 11 ian – Sputnik, Bogdan Duca. Specialiștii nu sunt îngrijorați atât de virulența variantei Omicron cât de faptul că aceasta se răspândește foarte repede. De aici riscul ca, respectând măsurile agreate de autorități de-a lungul pandemiei, să ajungem să vedem cum economia și societatea sunt paralizate de noul val pandemic.
Estimările specialiștilor sunt că peste un milion de oameni vor trece prin Covid în acest al 5-lea val pandemic.
Chiar dacă noua tulpină nu va produce multe cazuri grave, transmiterea ușoară a virusului poate trimite în carantină personal medical esențial.
„Este un deficit de personal cronic, pe care l-am resimțit extrem de intens în celelalte valuri, chiar dacă numărul de îmbolnăviri nu a fost foarte mare față de ce ne așteptăm să se întâmple în acest moment. Îmi este foarte teamă că numărul mare de îmbolnăviri va duce la o imposibilitate a noastră de a fi acolo unde pacientul are nevoie de noi, adică în spital. Este un risc extrem de mare la care suntem expuși cu toții, pentru că știm că marea majoritate a cazurilor de infectare în rândul cadrelor medicale provin tot din comunitate”, a declarat managerul Institutului de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta”, Beatrice Mahler, pentru Digi24.
De asemenea, viteza de transmisie va face ca sute de mii de cetățeni români din sectoare esențiale, precum poliția, jandarmeria, armata să fie carantinați pentru că sunt infectați, deși simptomatologia bolii va fi una foarte ușoară.
Un alt sector amenințat de acest risc este cel energetic. Transmisia ușoară a bolii poate duce la întreruperea funcționării unor CET-uri sau hidrocentrale, punând probleme grave de furnizare de energie electrică, apă caldă și căldură cetățenilor într-o perioadă de plină iarnă.
Acest lucru va afecta, desigur, și mediul privat. Un singur angajat infectat cu noua variantă Omicron, atrage atenția șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, poate duce, în interval de nici 8 ore, la îmbolnăvirea și carantinarea tuturor colegilor săi și, implicit, închiderea pe un interval de timp a întreprinderii respective, cu costuri economice greu estimabile.