CHIȘINĂU, 10 ian - Sputnik. O șoferiță de 31 de ani s-a dat în spectacol în fața polițiștilor. După ce a urcat beată criță la volan și a fost urmărită de inspectorii de patrulare, a refuzat să treacă testul la alcoolemie. Mai mult, s-a luat la harță cu oamenii legii.
Polițiștii au oprit-o după ce au observat că aceasta se deplasa haotic pe străzile din Bălți.
„Conform legislației, refuzul, împotrivirea sau eschivarea conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică, de la examenul medical, în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a naturii ei, sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical, se pedepsește cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240 de ore, în ambele cazuri cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport”, scrie Inspectoratul Național de Securtiate Publică al IGP pe pagina sa de Facebook.
Menționăm că în urma discuțiilor între echipajul de poliție și șoferiță, conducătoarea auto a fost înlăturată de la volan, iar mașina a fost ridicată și dusă la parcarea specială.