Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Ceasul de pe Arcul de Triumf va răsuna din nou pentru a anunța ora din Chișinău

Ceasul de pe Arcul de Triumf din Chișinău va fi reparat de către Întreprinderea Municipală „Autosalubritate”. Astfel, acesta va putea din nou răsuna la fiecare sfert de oră și la ora exactă.
Sputnik
CHIȘINĂU, 9 ian - Sputnik. Ceasul de pe Arcul de Triumf, care se află în gestiunea Întreprinderii Municipale Regia „Autosalubritate”, în curând va răsuna din nou în centrul orașului și va anunța ora din Chișinău. Responsabilii din cadrul întreprinderii sunt acum în căutarea piesei necesare pentru ca ceasul să poată din nou răsuna.
Directorul interimar al întreprinderii „Autosalubritate”, Igor Gîrlea, a inspectat monumentul și a precizat că este vorba despre o defecțiune tehnică, care urmează a fi înlăturată.
„Ceasul funcționează, el arată ora exactă, însă ar trebui să și sune așa cum a fost anterior. Piesa responsabilă de sunet s-a uzat, pentru că mecanismul este destul de vechi, având deja 185 de ani. Cel mai probabil va trebui să găsim un meșter iscusit să confecționeze manual piesa la comandă”, a precizat Gîrlea.
Potrivit Întreprinderii Municipale Regia „Autosalubritate”, ceasul de pe Arcul de Triumf este unul mecanic care este repornit o dată la fiecare 25 de ore. Ceasornicarul zilnic urcă cel puțin 40 de trepte ca să ajungă în turn, învârte un scripete, care ridică niște greutăți ce mențin ritmul mecanismului. Detaliu care face ca orologiul din centrul Chișinăului să fie unic este mecanismul care unește ceasul de cele două clopote instalate pe Arcul de Triumf, a precizat întreprinderea.
„Filele din istorie dezvăluie că ceasul din inima Capitalei, de altfel ca și Arcul de Triumf pe care este instalat, nu ar fi existat dacă în 1836, inginerii care au proiectat Catedrala și Clopotnița nu ar fi comis o eroare. Aceștia ar fi comandat câteva clopote pentru Catedrală, iar unul dintre ele fiind prea mare, nu putea fi adăpostit de Clopotniţă. Atunci a apărut ideea de a construi un Arc de Triumf după modelul celui de la Roma, doar că mai mic”, se menționează într-un comunicat al întreprinderii.
Este de menționat faptul că monumentul arhitectural a fost realizat de arhitectul din Odesa Luca Zauchevici, în anul 1840. La ultimul etaj, în centrul construcției a fost montat clopotul care cântărea 6,4 tone, iar în atic a fost montat orologiul, care a fost un cadou de la ceasornicarul orașului Ziberman, cumpărat de la Odesa.
Însă în toamna anului 1852, vântul puternic a smuls cadranul ceasului și în 1880 mecanismul s-a defectat. La scurt timp, a apărut un alt ceas procurat din Viena, pe care îl putem admira până în prezent. Ceasul a lucrat fără reparații până la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, când a fost lovit de bombardamentele din anul 1941.
Arcul de Triumf este introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură a municipiului Chișinău, parte a Ansamblului Catedrala Nașterii Domnului. A fost construit în anii 1840–1841, pentru a comemora victoria armatei ruse în războiul ruso-turc din 1828–1829.
Societate
Chișinăul subteran: Comoara descoperită de arheologi în inima Capitalei - FOTO