CHIȘINĂU, 7 ian - Sputnik. Unul dintre obiceiurile principale ale Crăciunului este colindatul. Colindătorii merg din casă în casă cu steaua în mână și le vestesc oamenilor nașterea lui Iisus prin cântece și poezii. Se spune că acela care nu le deschide poarta colindătorilor va avea parte de un an neroditor și de ghinioane în casă, cauzate de zgârcenia de care a dat dovadă.
Steaua cu care se merge la colindat trebuie neapărat să aibă agățat și un clopoțel, care simbolizează clopoțelul de la gâtul mielului din grajdul în care s-a născut Iisus Hristos.
Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului, evocând momentul când, la Nașterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei magi la locul nașterii Mântuitorului. Cetele de copii poartă cu ei o stea în centrul căreia e plasată icoana cu chipul pruncului Iisus.
Colindătorii primesc de la gazde daruri, iar cadoul tradițional este pâinea - simbol al belșugului. Pentru flăcăi se pregătesc colaci mari, iar pentru copii - colaci mai mici, „hulubi”, nuci și bomboane.
Bucatele tradiționale pentru masa de Crăciun
Pregătirea bucatelor și colacilor pentru colindători merită o atenție aparte. Coacerea colacilor impune anumite canoane pentru femeia gospodină. Potrivit tradiției, din primul aluat se face un colac special, numit „Crăciun” sau „Crăciunel”, în formă de cifra opt neîncheiată. Crăciuneii se pun la icoană și se păstrează până primăvara, urmând să fie împărțiți la vite, pentru a fi sănătoase.
Pe masa de sărbătoare, moldovencele se străduiesc să nu lipsească bucatele preparate din carne de porc. Bucatele tradiționale de Crăciun sunt friptura și cârnații de porc, sarmalele, piftia sau răciturile, cum se mai spune în popor, peștele, pâinea, „crăciuneii”, fructele, dulciurile și băuturile. În unele regiuni ale țării, se obișnuiește ca în dimineața de Crăciun să se servească mămăliga, căreia îi sunt atribuite conotații magice.
Oricare ar fi tradițiile și obiceiurile, cert este că sărbătoarea Crăciunului ne adună la casa părintească, lângă cei dragi. Este un moment când privim viața altfel și ne deschidem sufletul mai ușor.
Creștinii ortodocși din Republica Moldova sărbătoresc, oficial, Nașterea lui Iisus Hristos, de două ori, pe 25 decembrie și pe 7 ianuarie. Motivul este unul simplu - unii îl marchează conform calendarului iulian, alții după cel gregorian.
Timp de 40 de zile înainte de sărbători, creștinii respectă Postul Crăciunului, care se încheie în ziua de Crăciun după liturghie.
Republica Moldova nu este însă singura țară în care, în mod oficial, Sfânta Sărbătoare a Nașterii Domnului este prăznuită de două ori, pe stil nou și pe stil vechi. Crăciunul mai este sărbătorit de două ori în Ucraina, Belarus, Albania, Liban , conform unor date, în Eritreea.