Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Impresionant: Ce se va întâmpla pe străzile din Chișinău în seara de Revelion

Feeria sărbătorilor de iarnă a cuprins întreg orașul Chișinău. Locuitorii urbei sunt invitați să admire troleibuzele de epocă.
Sputnik
CHIȘINĂU, 31 dec - Sputnik. Două troleibuze de epocă vor circula pe străzile Chișinăului în seara de Revelion. Unitățile de transport, decorate în stilul sărbătorilor de iarnă, vor face turul orașului, dar fără pasageri și doar în seara de Revelion, anunță Regia Transport Electric.
Este vorba de două unități de transport public produse în anul 1949 și 1966. Acestea vor porni din parcul Alunelul, din sectorul Buiucani, la 18:00.
La fel, pe străzile Capitalei vor circula și alte unsprezece troleibuze decorate în spiritul sărbătorilor de iarnă. Trebuie precizat că troleibuzele decorate cu luminițe și ghirlande circulă încă din data de 1 decembrie pe mai multe rute de troleibuz - este vorba de liniile 4, 10, 22, 24 și 30.
Pentru decorarea unităților de transport s-au folosit circa 1 500 de metri de luminițe. De asemenea, în peste 300 de troleibuze sunt difuzate melodii de Crăciun. Luminițele și colindele vor bucura călătorii până la mijlocul lunii ianuarie. Amintim că deja la treilea an consecutiv, Primăria Chișinău decorează mijloace de transport în spiritul sărbătorilor de iarnă.
Video
Feerie în transportul din Capitală: De ce surprize ai parte dacă urci în aceste troleibuze