Anul 2021 a fost plin cu de toate, și cu bune, și cu rele, dar a lăsat și un gol imens în cultura națională. În acest an, țara noastră a pierdut câteva personalități remarcabile pentru totdeauna. Totuși, amintirea despre aceste personalități rămâne vie, iar ele au lăsat în urmă creația sa de care ne vom putea bucura în continuare.
Alexei Revenco (30 martie 1957 - 11 ianuarie 2021)
La scurt timp de la pășirea în anul 2021, mai exact pe 11 ianuarie, s-a stins din viață una din vocile de aur ale radiodifuziunii din Republica Moldova. Cunoscutul prezentator radio Alexei Revenco a murit în dimineața de 11 ianuarie pe patul de spital.
Alexei Revenco a devenit om de radio după ce, la vârsta de 20 de ani, după vreo trei etape de concurs, a fost acceptat pentru funcția de crainic stagiar la postul național de radio „Radio Moldova”. Alexei Revenco a început să lucreze în radio, fiind în ultimul an de studii la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, pe atunci Institutul de Arte Gavriil Muzicescu. De atunci, peste 43 de ani i-a dedicat activității radiofonice.
A prezentat emisiuni din diverse domenii, teatru la microfon, a fost vocea pentru diverse spoturi și promo-uri. Vocea lui Alexei Revenco s-a remarcat și în seriale sau filme difuzate la TV. Oamenii de artă îl cunosc și de la concertele sau evenimentele în cadrul cărora participa în calitate de prezentator.
Alexei Revenco trebuia să prezinte și evenimentul de învestire a președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu. Pe 23 decembrie 2020 însă a fost internat în spital, împreună cu soția sa, prezentatoarea radio Maricica Munteanu, fiind confirmați pozitiv cu COVID-19, ca pe 11 ianuarie 2021 să treacă în lumea celor drepți.
În 2007, lui Alexei Revenco i-a fost conferit titlul de Maestru în Artă, iar în 2010 a fost decorat cu Ordinul „Gloria Muncii” pentru activitatea de redactor-prezentator în Departamentul Actualităţi Radio.
Tudor Colac (10 martie 1948 - 21 februarie 2021)
Tot în anul acesta, pe 21 februarie 2021, a trecut în lumea celor drepți etnologul și folcloristul Tudor Colac, maestru în artă, doctor în etnologie, s-a stins din viață la vârsta de 72 de ani.
Tudor Colac s-a născut la 10 martie 1948, în familia țăranilor Vasile și Varvara Colac din satul Dumeni, comuna Costiceni, județul Hotin (astăzi raionul Sulița Nouă, regiunea Cernăuți, Ucraina). În 1970, a absolvit Facultatea de Filologie, secția jurnalistică a Universității de Stat din Moldova. Paralel, a făcut studii muzicale (serale) la Facultatea de Arte Frumoase, secția instrumente muzicale, la aceeași instituție de învățământ superior.
În 1970-1977, Tudor Colac a fost lector la Catedra de Teorie și Practică a Presei a Facultății de Jurnalism din cadrul Universității de Stat din Moldova. Concomitent, a urmat aspirantura (secția fără frecvență) la Catedra de Literatură Română a Facultății de Litere a Universității nominalizate. Câțiva ani la rând, a fost secretar responsabil și redactor al emisiunilor folclorice la Radio Moldova.
În 1980, a devenit șef al secției de metodică a creației populare la Centrul Republican Știinţifico-Metodic de Creație Populară și Activitate Culturală al Ministerului Culturii și Cultelor, apoi șef al secției de folclor și etnografie la aceeași instituție. În 1990 a fost numit în funcția de director al Centrului, prin cumul - șef al direcției generale de activitate în teritoriu în cadrul Ministerul Culturii și Cultelor. În anii 1994-1998, Tudor Colac a făcut stagiu de doctorat în etnologie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, România, unde a elaborat și a susținut teza de doctor în etnologie, specialitatea folclor, cu tema ”Familia - vatră a spiritualității românești”, conducător științific fiindu-i profesorul universitar, doctor Dumitru Pop.
A debutat cu volumul ”Sărbătoarea izvoarelor”, în care examinează câteva festivități și obiceiuri populare: Sărbătoarea plugarului, Scosul oilor la pășune, Curățatul izvoarelor, Hora satului ş.a., urmat de cartea ”Hronic de familie”, unde a analizat materiale etno-folclorice, care au fost înregistrate pe teren de către el și de alți cercetători în multe sate din Basarabia și din localități românești aflate azi pe teritoriul Ucrainei (regiunile Cernăuți, Transcarpatia, Odesa, Nicolaev ş.a.).
În ultimii ani, Tudor Colac a semnat cărțile ”Repere etnologice”, ”Cântecul cu aripi frânte”, ”Izvoditori de tâlcuri subtile”, Dicționar de ghicitori” ș.a. A participat la organizarea festivalurilor folclorice de rezonanță în Republica Moldova, România, Ucraina și Ungaria. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, Uniunii Muzicienilor și al Uniunii Oamenilor de Teatru din Republica Moldova.
Nicolae Dabija (15 iulie 1948 - 12 martie 2021)
COVID-19 l-a răpus și pe Nicolae Dabija. Scriitorul s-a stins din viață pe 12 martie 2021, la vârsta de 72 de ani. Acesta a fost petrecut pe ultimul drum pe 15 martie. Această zi a fost declarată Zi de Doliu Național în toată țara. Un decret în acest sens a fost semnat de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.
Academicianul fusese internat cu câteva zile mai devreme la terapie intensivă, în cadrul Spitalului de Urgență, din cauza complicațiilor pe care le-a suferit după ce a fost diagnosticat cu COVID-19.
Academicianul, poetul, scenaristul, redactorul Nicolae Dabija s-a născut la 15 iulie 1948 în satul Codreni, raionul Cimişlia. În anul 1 966 el a devenit student la Facultatea de Jurnalistică a Universității de Stat.
A debutat în literatură cu placheta de versuri „Ochiul al treilea" (1975), în același an a absolvit Universitatea de Stat de la Chișinău. Pe parcursul anilor 1972-1975 a fost redactor la Televiziunea Națională, din 1975 până în 1984 a fost șef de secție la revista de literatură „Nistru", apoi în anii 1984-1986 ‒ redactor-șef la revista tineretului de creație „Orizontul", iar din 1986 până la deces, el a fost redactor-șef al săptămânalului „Literatura și Arta”.
Totodată, Dabija a fost membru al Uniunii Scriitorilor și Jurnaliștilor din Republica Moldova. A colaborat activ cu studioul „Moldova-film" în calitate de scenarist și traducător al scenariilor la dublarea filmelor.
.jpg){kind=link}
Nicolae Dabija a fost laureat al numeroase premii și distincții naționale și internaționale pentru creația și opera sa: „Ordinul Republicii”, Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor, Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer, Marele Premiu al Festivalului Internațional de Poezie de la Trieste, Premiul „Giacommo Leopardi” al Centrului Mondial al Poeziei din Recanati, Premiul Internațional de Poezie „Umberto Mastroiani”, oferit la Fantana i Liri, Marele Premiu „Dulce Maria Loynaz” al Festivalului Internațional de Poezie de la Havana și altele.
Pe versurile lui Nicolae Dabija au fost compuse mai multe piese muzicale. Una dintre melodiile cele mai îndrăgite de publicul larg este fără îndoială „Cât trăim pe acest pământ”, care a cunoscut numeroase reinterpretări.
Ioan Mânăscurtă (28 aprilie 1953 - 27 martie 2021)
Noul coronavirus a fost nemilos și cu prozatorul, eseistul și editorul Ioan Mânăscurtă. În data de 27 martie, el, în urma complicațiilor provocate de COVID-19, a plecat în lumea celor drepți. Prozatorul avea 67 de ani.
Ioan Mânăscurtă s-a născut la 28 aprilie 1953 în satul Popeștii de Sus, raionul Drochia. Și-a făcut studiile la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, specialitatea ziaristică (1970 - 1975).
Primele lucrări de proză și publicistică le-a publicat în revista ”Moldova”. După absolvirea Facultății, a fost redactor la ziarul ”Tinerimea Moldovei”, ulterior la revista ”Femeia Moldovei”, unde a publicat o serie de interviuri cu personalități ale culturii din Republica Moldova, precum și eseuri despre clasicii literaturii române.
Mai târziu, a fost redactor-șef la Colegiul pentru traduceri al Uniunii Scriitorilor, iar din 1992 – director al Editurii Uniunii Scriitorilor din Moldova. A susținut rubrici la revistele ”Moldova”, ”Chipăruș”, ziarele ”Patria tânără”, ”Flux” și la alte publicații. A mai lucrat la Agenția Informațională de Stat ”MOLDPRES”, președinte al Asociației Culturale Editoriale ”Princeps”. Din 2015, biblioteca din satul natal îi poartă numele.
În acest an, volumul său de eseuri „Citirea a doua, nu ultima” a fost inclus în programul național de lectură ”Chișinăul citește”, program organizat de Biblioteca Municipală B. P. Hașdeu.
Ioan Mânăscurtă a fost laureat al mai multor premii literare. El a primit Titlul Onorific ”Maestru al Literaturii” și a fost decorat cu Ordinului ”Gloria Muncii”.
Boris Bechet (7 februarie, 1953 - 6 aprilie 2021)
Încă o personalitate remarcabilă care a fost răpusă de COVID-19 este și actorul de teatru și film Boris Bechet. El s-a stins din viață pe 6 aprilie la vârsta de 68 de ani, din cauza complicațiilor generate de noul coronavirus.
Cu trei ani înainte de moarte sa, Boris Bechet a oferit un interviu redacției Sputnik Moldova. Atunci, actorul de teatru și film din Republica Moldova a povestit că s-a născut într-o familie numeroasă. Părinții lui au crescut 12 copii. Erau nevoiți să țină în jurul casei multe animale, ca să poată hrăni cele 12 guri.
„Mâncare aveam suficientă. Haine și bani nu prea. Dar ne descurcam. Înainte nu ne corcoleau așa ca în ziua de astăzi. Atunci ne hrăneam unii pe alții”, a mărturisit despre copilăria sa Boris Bechet.
Boris Bechet s-a născut la data de 7 februarie, 1953, în satul Vad-Leca, raionul Telenești. În anii 1971 - 1975 a studiat la Institutul de Arte din Chișinău. În anii 1977 - 1985 a jucat pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Bălți, apoi la Teatrul poetic din Chișinău, azi Teatrul „Alexei Mateevici”.
Boris Bechet a debutat la studioul „Moldova-film” în anul 1983. A avut roluri atât principale, cât și secundare în filme regizate de Vasile Pascaru, Nicolae Ghibu, Boris Conunov, Valeriu Gagiu. Unele dintre personajele sale remarcabile au fost Meșterul Manole și Strătan, din filmul lui Valeriu Gagiu, „Corbii prada n-o împart”.
De asemenea, a jucat în filme precum „Găsește potcoava fericirii”, „Miorița”, „Cursa”, „Troița”. În anul 1991 a devenit artist emerit al poporului. Boris Bechet fost căsătorit cu actrița Margareta Nazarchevici.
Iurie Sadovnic (14 decembrie 1951 - 7 iunie 2021)
În acest an și interpretul Iurie Sadovnic a plecat în lumea celor drepți. În data de 7 iunie, acesta a fost găsit mort în casă de către soția sa, care a și sunat la 112. Artistul s-ar fi sinucis cu o armă pe care o deținea legal.
În data de 9 iunie, artistul a fost petrecut pe ultimul drum. Ziua de 9 iunie a fost decretată Zi de Doliu Național.
Iurie Sadovnic s-a născut pe 14 decembrie 1951, în satul Jura, din Râbniţa, și a copilărit în comuna Susleni, Orhei.
Iurie Sadovnic
© Screenshot / Youtube
Este unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți din țară. Printre cele mai cunoscute șlagăre ale sale sunt „Măicuţa”, „Mi-e dor de tine, mamă”, „În limba ta”, „Demnitate”, „Duminică” și „Dragă Otee!”.
Este bine-cunoscut pentru stilul său de interpretare în care pune accentul pe chitară. În 1983 a fondat formația „Legenda”, care a activat până în 1993. În 1999 a lansat volumul de poezie „Am să plec în Codru verde”.
Artistul a fost distins cu titlurile de „Artist emerit”, „Artist al Poporului”, „Meritul Civic”, „Ordinul Republicii" și a fost laureat al Premiului Național.
Lidia Bejenaru (3 mai în 1953 - 26 iulie 2021)
Solista Orchestrei Naționale de muzică populară ,,Lăutarii” și soția dirijorului Nicolae Botgros, Lidia Bejenaru, s-a stins din viață în data de 26 iulie 2021. Cei care o cunoșteau pe artistă au spus că ea suferea de cancer, diabet zaharat și complicații cardiace. Totuși, cauza oficială a decesului nu a fost anunțată.
Lidia Bejenaru s-a născut pe 3 mai în 1953. Toată viața a cântat în Orchestra Națională de muzică populară „Lăutarii”. S-a născut într-o familie numeroasă. A făcut studii muzicale la Școala de Iluminare Culturală „Elena Sârbu” din Soroca între anii 1968–1971.
Din 1971, timp de un an este metodistă la casa de cultură din Edineț, după care solistă a orchestrei „Ciocârlia” de la Edineț, apoi a orchestrelor de muzică populară „Mugurel” între 1973–1974 și „Lăutarii” din 1978. A fost distinsă cu Medalia „Meritul Civic” în anul 1993. Lidia Bejenaru a scris muzica și textele pentru majoritatea cântecelor din repertoriu.
Primul și unicul disc al interpretei, intitulat „M-a cuprins un dor de mamă” a apărut după 20 de ani de activitate scenică. În 1971, s-a căsătorit cu viitorul dirijor al orchestrei „Lăutarii” Nicolae Botgros. Au un singur copil, interpretul de muzică populară Cornel Botgros.
Andrei Strâmbeanu (25 august 1934 - 4 august 2021)
Cunoscutul poet prozator și dramaturg Andrei Strâmbeanu a plecat din viață în data de 4 august. Peste trei săptămâni, la 25 august, urma să împlinească 87 de ani.
Andrei Strâmbeanu s-a născut la 25 august 1934 în satul Fântâna Albă, județul Bălți, astăzi raionul Edineț. În 1959, a absolvit Institutul Pedagogic ”Ion Creangă” din Chișinău. În 1963 a debutat cu volumul de versuri ”Fântâna albă”, urmat de cărțile: ”Aruncă-mă în cer” (povestiri pentru copii, 1965), ”Mireasa” (povestiri, 1967), ”Oltea: Mama lui Ștefan cel Mare și Sfânt, dramă în două acte” (2004), ”Contrapunct” (antologie, 2004), ”Floare-de-cais sau Mielul netăiat” (2011), ”Vin, femei şi... tot ce vrei” (piese de teatru, 2013), ”Poezii cu gust de pelin” (2015) și altele.
Andrei Strâmbeanu
© Sputnik / Miroslav Rotari
În 1998 - 2001, a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Piesele sale au fost montate în teatrele din țară și peste hotare. Creația sa a fost tradusă în mai multe limbi străine.
Ca autor de versuri, a colaborat cu compozitorii Mihai Dolgan, Constantin Rusnac, Eugen Doga, Valentin Dânga, etc.
Este inclus în diverse dicționare și enciclopedii din Republica Moldova și România. Andrei Strâmbeanu a fost laureat al Premiului Național al Republicii Moldova și al Premiului „I. L. Caragiale” pentru dramaturgie al Academiei Române, deținător al Ordinului Republicii.
Valentina Rusu-Ciobanu (28 octombrie 1920 - 1 noiembrie 2021)
Cunoscuta pictoriță Valentina Rusu-Ciobanu, artistă a poporului, s-a stins din viață la vârsta de 101 de ani, în data de 1 noiembrie. Ea a fost petrecută pe ultimul drum pe 5 noiembrie, atunci când președintele țării a decretat Zi de Doliu Național.
Valentina Rusu-Ciobanu s-a născut la 28 octombrie 1920 în Chișinău. În anii 1938-1940 a studiat la Școala de Arte din Chișinău, ulterior - la Academia de Arte Frumoase din Iași (1941-1944). În 1947 a absolvit Școala de Arte Plastice „I. Repin” din Chișinău.
Primele lucrări ale Valentinei Rusu-Ciobanu au apărut în anii 1950, prezentând linia tradițională: „Fată cu urcior”, „Fată la fereastră”, „La bal mascat”, „Tinerețe” etc. Se afirmă cu compoziția „La joc”. A pictat portrete ale multor personalități din arta și cultura autohtonă: Aureliu Busuioc, Emil Loteanu, C. Stamati, Ion Druță, Glebus Sainciuc, Dumitru Fusu, Serafim Saka ș.a.
S-a implicat în domeniul scenografiei, realizând decorurile la spectacolele: „Radu Ștefan, întâiul şi ultimul” de A. Busuioc (Teatrul „Luceafărul” din Chișinău) şi „Păsările tinereții noastre” de Ion Druță, montat la Teatrul Mic din Moscova etc.
Церемония прощания с Валентиной Русу-Чобану в Кишиневе
© Sputnik / Mihai Caraus
A expus lucrări personale la Muzeul Național de Artă al Moldovei, Centrul „C. Brâncuși”, la Biblioteca Națională. A participat la expoziții de grup în străinătate: Franța, România, Bulgaria, Polonia, Rusia, Germania și în alte țări.
Pe parcursul vieții sale, Valentina Rusu-Ciobanu a fost distinsă cu mai multe premii de valoare. Pictorița este laureată a Premiului de Stat al RSSM (1974), Maestru Emerit în Artă din RSSM (1980), Artistă a Poporului (1985). În 1996 este distinsă cu „Ordinul Republicii”, iar în 1998 obține Premiul Uniunii Artiștilor Plastici pentru întreaga activitate.
În 2009 i s-a decernat medalia „Dimitrie Cantemir” a Academiei de Științe a Moldovei. În anul 2010 i se conferă titlul de Cetățean de onoare al orașului Chișinău. În 2020, a fost distinsă cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer, Categoria C - „Artele plastice“, fiind acordat de președintele României, Klaus Iohannis.