CHIȘINĂU, 30 dec - Sputnik. Ambasadorului Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov, a felicitat locuitorii Republicii Moldova înainte de Revelion.
"Dragi prieteni! În curând vom lăsa în urmă anul 2021. Anul acesta a fost bogat în evenimente și a fost plin de încercări, bucurii și realizări", a declarat ambasadorul.
Oficialul susține că indiferent de problemele regionale acute, trebuie să continuăm să mergem înainte și să privim cu optimism în viitor.
Oleg Vasnețov precizează că perioadă dinaintea sărbătorilor de iarnă este un bun prilej pentru a trage linie și a face planuri pentru viitor.
”În acest an am lucrat la consolidarea relațiilor ruso-moldovenești. Printre cele mai importante repere din acest an este aniversarea a 20 de ani de la semnarea Tratatului de prietenie și cooperare, întâlnirea de la Moscova a șefilor ministerelor de externe ale statelor noastre și o agendă cutural-umanitară bogată”, a spus Vasnețov.
Oficialul a reamintit că anul viitor ne pregătim să marcăm 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre cele două țări. Totodată, vor continua să lucreze comisiile interguvernamentale de cooperare economică. Tot în anul care vine se vor depune eforturi pentru dezvoltarea unui parteneriat complex, care să fie avantajos atât pentru poporul Rusiei, cât și al Moldovei.
„Vine anul care va deveni un punct de plecare pentru noi începuturi și vise. Să-l întâlnim în cercul familiei și al prietenilor. Să ne amintim încă o dată acele momente luminoase și vesele pe care le-am trăit. Vă doresc să priviți în viitor cu optimism și să vă bazați pe valorile universal-umane cum ar fi: mila, bunătatea și ajutorul reciproc. Sănătate vouă și celor dragi! Aveți grijă de voi! La mulți ani și Crăciun fericit!" – a încheiat ambasadorul.