CHIȘINĂU, 29 dec - Sputnik. Salariul mediul lunar pe economie în Republica Moldova va crește în 2022 cu peste o mie de lei și va constitui 9 900 de lei. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de Cabinetul de Miniștri în cadrul ședinței de astăzi.
Dacă în 2021 a fost stabilit cuantumului salariului mediu lunar pe economie de 8 716 lei, în 2022 acesta va fi cu 1 184 de lei mai mult.
Potrivit hotărârii, salariul mediu lunar pe economie a fost calculat în conformitate cu prognoza indicatorilor macroeconomici pentru anii 2022-2024, estimați de către Ministerul Economiei.
Cuantumul salariului mediu lunar pe economie pentru 2022 este utilizat la determinarea plafonului bazei de calcul a indemnizațiilor de asigurări sociale, a venitului lunar asigurat al salariaților rezidenților parcurilor IT, la determinarea valorii pagubei pricinuite în cazul săvârșirii infracțiunii, a mărimii pagubei care a dus la evaziuni fiscale a întreprinderilor și la determinarea mărimii daunelor cauzate drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice în cazul refuzului neîntemeiat de eliberare a actului permisiv care a condus la restrângerea dreptului de desfășurare a activității de întreprinzător.